
Un bărbat de 62 de ani a suferit arsuri grave la un picior după ce apartamentul său a fost cuprins de flăcări. Incendiul s-a produs într-un bloc din Bălți, iar intervenția pompierilor a fost posibilă datorită unui adolescent de 15 ani, care a observat focul și i-a alertat personal pe salvatori. Minorul a întâlnit un echipaj de pompieri aflat în cartier, într-o altă misiune, și i-a anunțat că într-un apartament de la primul etaj izbucnise un incendiu, iar în locuință se afla o persoană.
Imediat, echipa de pompieri s-a deplasat la adresa indicată, informația fiind confirmată și de dispeceratul Centrului de Dirijare și Intervenție Operativă „Nord”. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că focul a cuprins un apartament cu două camere, iar în interior se afla o persoană conștientă, căzută la podea.
Salvatorii au evacuat prompt bărbatul. Acesta a suferit arsuri de gradul II și III la piciorul stâng. Pompierii i-au acordat primul ajutor medical, ulterior bărbatul fiind preluat de medici și transportat la Spitalul Municipal din Bălți pentru îngrijiri medicale. Incendiul, care a distrus mai multe bunuri dintr-o cameră, a fost lichidat timp de aproape o oră.
„Reacția promptă a minorului, care a observat incendiul și a alertat imediat pompierii despre prezența unei persoane în interior, a fost esențială pentru salvarea vieții bărbatului. IGSU reamintește că, în cazul observării unui incendiu, este esențial ca oamenii să apeleze imediat Serviciul 112 și să comunice cât mai exact adresa, precum și informațiile despre eventualele persoane aflate în pericol”, se arată în mesajul IGSU.