
Bărbatul care în 1 mai a lansat focuri de artificii într-o curte provocând un incendiu pe balconul unui apartament a fost trimis pe banca acuzaților. Codul Penal prevede o amendă de peste 50 de mii de lei și chiar ani de pușcărie pentru asemenea infracțiuni, însă procurorii susțin că inculpatul, în vârstă de 37 de ani, și-a recunoscut integral vina, ceea ce va duce la o pedeapsă mai blândă.
„Învinuitul a recunoscut integral vinovăția, fiind încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. Articolul incriminat persoanei (art. 296 din Codul penal – încălcarea regulilor de protecție contra incendiilor) se pedepsește cu amendă în mărime de până la 52 500 lei sau cu închisoare de până la 5 ani. Totodată, persoana care a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției beneficiază de reducerea limitelor pedepsei, potrivit legii. Celelalte persoane cercetate în dosar au fost scoase de sub urmărire penală pe motivul lipsei elementelor infracțiunii în acțiunile lor”, transmite PG.
Amintim că, în seara de 1 mai, un apartament dintr-un complex locativ din cartierul Telecentru al Capitalei a fost cuprins de flăcări, după ce în curtea blocului au fost lansate focuri de artificii. La fața locului au fost îndreptate patru echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că focul a cuprins mai multe bunuri materiale de la balconul apartamentul afectat de foc.
Salvatorii atenționează că este strict interzisă lansarea focurilor de artificii de la balcoane, în holuri, în curțile blocurilor de locuit, cât și în apropierea vehiculelor și spațiilor forestiere. Pompierii atenționează că nerespectarea regulilor antiincendiu poate provoca incendii de proporții, arsuri, traumatisme, dar și alte incidente grave.