BINE DE ȘTIUT, cu Victor Tănase | Cauza românească în 1918. Alexandru Marghiloman, între bogății, cafea și Basarabia

Unirea Basarabiei cu Regatul României este, indubitabil, un merit al elitei basarbene. Așa fruntași ca Pantelimon Halippa, Daniel Ciugureanu, Ion Inculeț, Ștefan Ciobanu, Constantin Stere, Vasile Stroescu, Paul Gore, Vladimir Cristi, profitând de criza profundă din Imperiul Rus, au reușit, în mai puțin de un an, prin demersuri internaționale, congrese și creări de structuri legale, precum Sfatul Țării, să ajungă la votul istoric din 27 martie 1918.

Totuși, să nu uităm că inițiativele de pe malul stâng al Prutului ar fi fost sortite eșecului cu urmări grave, chiar și cu bolșevizarea provinciei, dacă nu venea mâna de ajutor a României, aflată și ea la ananghie. Mișcările naționale din Basarabia, care au apărut ca o geană de lumină în lanțul necazurilor, au fost susținute la cel mai înalt nivel de clasa politică românească, fără însă ingerințe în luarea deciziilor. Acest lucru a fost confirmat prin prezența la Chișinău, în 27 martie 1918, a prim-ministrului român, Alexandru Marghiloman, marele nobil din Buzău și unul dintre cei mai bogați oameni ai României de atunci, cel care împreună cu tot cabinetul și cu casa regală se aflau retrași la Iași, deoarece mai mult de jumătate din regat era sub ocupația armatelor Puterilor Centrale, în special a germanilor.

Marghiloman a venit cu o zi mai devreme de la Iași și s-a aflat până la votul din Sfatul Țării la Cercul Militar de la Chișinău, mai ales că în provincie deja de două luni se aflau regimente ale regatului, care au fost chemate în urma demersurilor Chișinăului pentru oprirea debandadei și haosului create în Basarabia de bandele bolșevicilor. Fiind de doar trei săptămâni în postul de premier, la ședința festivă a Sfatului Țării a dat citire unei declarații a Regelui Ferdinand prin care se lua act de unirea Basarabiei cu România.

„A fost prima zi de lumină care străbătea cerul negru și mohorât care de 18 luni apăsa peste întreaga Românie. A fost picătura de rouă care a căzut pe buzele fripte de friguri ale României sângerânde”, avea să spună ulterior nobilul Marghiloman.

Avea 63 de ani la marele eveniment. Era născut în 1854 la Buzău. Deși nu avea origini boierești, era considerat mai aristocrat decât boierii autentici. Tatăl său, Iancu, era un om putred de bogat, cu moșii extinse și cu averi mari, nu toate obținute tocmai cinstit, având chiar și taxe pentru rațe impuse țăranilor. Este considerat unul dintre marile genii financiare ale României după Revoluția Pașoptistă.

Tânărul fiu Alexandru Marghiloman a prins însă alte calități. Era și el bogat, bine manierat, șarmant, sportiv, galant, monden, făcea furori la balurile elitei bucureștene, acolo unde era cunoscut drept lord, având și unele apucături stranii. De exemplu, își ducea cămășile la scrobit la Londra, iar pe doamnele cu care avea aventuri nu ezita să le suprindă cu câte o căsuță drept cadou. A fost unul dintre cei mai mari moșieri ai țării, a fost fondator al Băncii Generale Române, a fost crescător și proprietar de cai, unul dintre inițiatorii Hipodromului de la București.

S-a căsătorit în 1890 cu Eliza Știrbei, nepoată de domn. Căsătoria s-a încheiat cu scandal peste 16 ani. În 1919 înstăritul nobil avea să se recăsătorească deja cu tânăra Maria Petrescu, fiind ulterior ironizat pentru acest gest.

Politica i s-a dat mai greu decât afacerile. A venit la șefia Guvernului în condiții extrem de dificile pentru România, care rămăsese singură în fața mașinăriei de război a Germaniei, a Austro-Ungariei, Turciei și Bulgariei.

A semnat controversata Pace de la Buftea cu condiții devastatoare pentru România în parte ce ține de țiței, produse agricole, rectificări de granițe la Carpați și cedarea unei părți importante din Dobrogea bulgarilor. Istoricii cu greu s-au expus dacă acest acord a fost încheiat din germanofilia lui Marghiloman sau în urma unei înțelegeri cu Ferdinand pentru a câștiga timp, în condițiile în care regele nu a ratificat niciodată pacea, ceea ce i-a permis României să reintre, în noiembrie 1918, în Primul Război Mondial, cu doar o zi înainte de încheierea conflagrației.

A fost calomniat, discreditat, lovit de adversari, însă chiar și așa conservatorul Marghiloman a întreținut numeroase așezăminte, a ctitorit biserici și a susținut studenți, scriitori și jurnaliști.

„Am greșit mai mult decât socotesc, dar gândul mi-a fost întotdeauna curat și mi-am iubit țara”, a scris în testamentul său din 7 octombrie 1923.

A fost răpus de cancer, aproape în anonimat, în mai 1925. Istoria face că, pe lângă politică și bani, numele său să supraviețuiască și prin, probabil, singura cafea inventată de un român – Marghilomana. E vorba de o cafea turcească infuzată nu în apă, dar în coniac sau rom. Se spune că fiind mare băutor de cafea, în timpul unei vânători, nu avea apă la el, așa că a recurs la coniac. Experimentul său a fost transformat într-o rețetă de renumita Casă Capșa de la București, iar celebra cafea este cunoscută și acum prin cafenelele Parisului și Vienei.