BINE DE ȘTIUT, cu Victor Tănase | Data Paștelui, între sacru și stele. Începuturile sărbătorii Învierii Domnului

Data Paștelui este, probabil, unul dintre cele mai dezbătute subiecte în toată istoria creștinismului. În primul secol, în timpul apostolilor, o primă prevedere a Bisericii ne aduce ruptura definitivă de cultul ebraic și, implicit, un nou model pentru sărbătorirea Paștelui, care să fie diferențiat de cel al evreilor, care nu au recunoscut dumnezeirea și Învierea lui Hristos.

Chiar dacă Învierea Domnului s-a individualizat în urma canoanelor apostolice și s-a stabilit clar ca sărbătoarea să nu fie deodată cu cea iudaică, până în secolul al IV-lea a fost o mică învălmășeală. Mai erau încă tabere care sărbătoreau odată cu evreii, cei cunoscuți drept „protopașiții” sau „quartodecimani”, adică cei de ziua a 14-a, făcând legătura cu Paștele iudaic marcat în ziua a 14-a a lunii lui Nissan. Mai erau alții care țineau înainte de echinocțiul de primăvară, să cadă neapărat în Săptămâna Azimilor.

O reglementare clară se face la primul Sinod ecumenic de la Niceea din 325, convocat și prezidat de împăratul Constantin cel Mare, cel care a și ridicat prima Biserică a Sfântului Mormânt. Așadar, s-a convenit că Paștele se bazează pe o dată fixă, cea a echinocțiului de primăvară, 21 martie, și cea mobilă – duminica de după prima lună plină. Astfel, a trecut echinocțiul, așteptăm să vină prima lună plină și dacă aceasta este chiar duminica, atunci avem Paștele, iar dacă este în cursul săptămânii – atunci Învierea Domnului este în duminica următoare. Cu o precizare – dacă pică de Paștele iudaic, atunci se mai amână cu o săptămână.

În aceste condiții, avem o variație a Paștelui între 22 martie și 25 aprilie, iar pentru creștinii ortodocși – între 4 aprilie și 8 mai, dar asta o lămurim un pic mai jos. Ca să nu existe neclarități și pentru a evita luarea anuală a deciziilor legate de data Paștelui, tot la întâiul Sinod ecumenic de acum 1700 de ani s-a stabilit și tot procedeul pentru calculul Pascaliei, adică se face lumină pentru lungi perioade cât permitea calculul astronomic.

În primele secole după acest sinod, care au fost definitorii pentru creștinătate, de toată această matematică a fost însărcinată Biserica din Alexandria, în prezent pe malul mediteranean al Egiptului, acolo unde la acea vreme era cea mai importantă școală de astronomie din lumea antică, vestita universitate și celebra bibliotecă, acolo erau cei mai mari savanți demni de a face pascalia. Unul dintre cei care au contribuit la dezvoltarea acestui procedeu a fost teologul Dionisie Exiguul sau cel Smerit, un sfânt ce trăiește în secolul al VI-lea și care, apropo, este născut în Dobrogea de azi, fosta provincie Sciția Minor. Pe lângă Pascalie, acestui matematician îi datorăm și faptul că astăzi aproape în întreaga lume ținem anii de la nașterea lui Hristos, anni domini. El este cel care fixează pentru prima oară era creștină.

Au trecut însă secole, iar calendarul iulian, creat tot la Alexandria la propunerea lui Iulius Cezar, întârzia nițel față de anul astronomic și peste un mileniu și jumătate a început să se simtă binișor diferența, pentru că se mutase echinocțiul mai spre iarnă. Așa că, după cum știți, în 1582, la indicația Papei Grigore al XIII-lea, se trece la calendarul ce-i poartă numele și s-a sărit peste mai multe zile. Drept urmare, Paștele a fost cel care a motivat perfecționarea calendarului. S-a făcut tranziția la calendarul îndreptat, nu și la ortodocși, care au rămas cu calendarul iulian și Pascalia veche până în 1923, când Patriarhul ecumenic de la Constantinopol Meletie convoacă un sinod pan-ortodox, unde, ce-i drept, nu participă toate bisericile ortodoxe, în care se dezbat mai multe probleme de fond, inclusiv rămânerea în urmă a calendarului. Chiar dacă s-a decis ca majoritatea bisericilor ortodoxe, excepție fiind cea Rusă, Sârbă, Patriarhia Ierusalimului și Muntele Athos, să treacă la noul calendar, Paștele s-a convenit, pentru unitate și pentru a nu avea două Învieri chiar în sânul ortodoxiei, să fie sărbătorit pe stil vechi, cu echinocțiul pe dată veche, adică cu 13 zile întârziere, ceea ce în calendarul nou coincide cu data de 3 aprilie.

Cu regret, până azi nu se reușește să fim toți în același duh, iar un calendar nou cu o pascalie veche creează o derută și mai mare. Cum spunea arhiereului Tit Simedrea, fost episcop al Hotinului cu sediul la Bălți și ulterior mitropolit al Bucovinei, delegat la mai multe conferințe dedicate acestui subiect: „Ori se schimbă de tot, ori deloc, nu se poate calendar nou cu pascalie veche. Biserica nu are nevoie de măsură de timp, ea tăriește în veșnicie, pentru ea timpul nu are alt interes decât să fixeze momentul istoriei mântuirii, simbolic să marchezi niște evenimente, or toate aceste evenimente se grupează în jurul Învierii Domnului”.