BINE DE ȘTIUT, cu Victor Tănase | De la „județele sovietice” la „raioanele democrației”. Reformă europeană cu reminiscențe comuniste

După mai bine de două decenii, autoritățile pregătesc o nouă reformă teritorial-administrativă, care prevede, în primul rând, o reducere semnificativă a numărului primăriilor și păstrarea a doar 10 raioane din totalul celor 32, fără, însă, schimbarea denumirii acestei construcții de sorginte sovietică.

Se va merge, cel mai probabil, pe experiența liniilor administrative ale județelor care au existat între 1999 și 2003. Puțini cunosc, însă, că în perioada sovietică, această formă administrativă a județelor a fost păstrată după ocupația URSS.

În vara anului 1940, la scurt timp după invazia sovietică și ocuparea Basarabiei, în 2 august, la sesiunea Sovietului Suprem al URSS a fost adoptată Legea privind crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, un nou proiect geopolitic regional al Moscovei, în cadrul căreia au intrat șase din cele nouă județe ale Basarabiei, în forma lor din anul 1917, când provincia era gubernie. Este vorba de județele Bălți, Soroca, Cahul, Chișinău, Orhei, Bender și Cahul. La acestea fiind adăugate și șase din cele 14 raioane ale Republicii Autonome Socialiste Sovietice Moldovenești din stânga Nistrului – Camenca, Râbnița, Dubăsari, Grigoriopol, Tiraspol și Slobozia. În Ucraina Sovietică au rămas integral celelalte raioane din RASSM și județele Hotin, Cetatea Albă, sau Akkerman, și Ismail.

La trei luni, în noiembrie 1940, în special după înțelegerile Moscovei și Berlinului de strămutare a germanilor din sudul Basarabiei și nordul Bucovinei, s-a făcut trasarea definitivă a granițelor, în forma în care ne-a rămas până în prezent. Mai exact, părțile de vest și de nord ale județului Hotin, cu aproximativ 80 de localități, și aproape în totalitate județele Cetatea Albă și Ismail au trecut în componența Ucrainei, teritorii ce nu au aparținut niciodată Ucrainei sau altor entități precursoare statului ucrainean modern.

Această trasare a granițelor a fost descrisă pentru public în acea perioadă ca fiind una făcută după criteriul etnic, însă cu toții știm că nu a fost așa, mai ales că părți locuite preponderent de români, precum viitorul raion Reni, a trecut în componența Ucrainei, iar comunitățile de bulgari și găgăuzi au fost împărțite efectiv în două. Este clar că trasările au fost strict geopolitice. Dictatorul Stalin și consilierii săi, dar și liderii comuniști din Ucraina, precum Nikita Hrușciov, nu erau străini de dosarul Basarabiei și nu-și puteau imagina, de exemplu, repetarea unui scenariu similar celui de după Tratatul de la Paris din 1856, când Imperiul Rus a pierdut ieșirea la gurile Dunării în urma retrocedării unei părți a sudului Basarabiei Principatului Moldovei. Astfel, cedând Ucrainei partea de sud a Bugeacului, Stalin păstra pozițiile militar-strategice și comercial-economice în mâinile Moscovei. Ce-i drept, dictatorului nu i-a trecut nici prin gând ce s-ar putea întâmpla peste decenii cu URSS, iar aceste regiuni să nu mai fie sub controlul direct al Moscovei.

Așadar, în 1940 cele șase județe din partea dreaptă a Nistrului erau împărțite în raioane, care, împreună cu cele din stânga Nistrului, ajungeau la 60 de unități. Pe lângă raioanele pe care le avem și până acum, în cadrul multor județe raioanele au fost create în jurul multor actuale comune și orașe, care erau centre administrative. De exemplu, astfel de statut îl aveau Brătușeni, Otaci, Chișcăreni, Lipcani, Cornești, Sculeni, Bravicea, Congaz, Baimaclia, iar din fostul județ Chișinău, centre raionale au fost și actualele suburbii ale Capitalei, precum Vadul lui Vodă sau Budești.

În octombrie 1949, județele au fost lichidate definitiv, iar toate raioanele au trecut în subordinea directă a autorităților republicane. În anii 1952 și 1953, raioanele au fost incluse în patru districte – Bălți, Chișinău, Tiraspol și Cahul. Un număr mare de raioane, în special cele cu centre administrative în sate mai mici, au fost lichidate în 1956, așa încât, treptat, până în 1985 s-a ajuns la un număr total de 40 de raioane.

După reforma administrativă anunțată se pare că vor rămâne doar 10 raioane. Chiar dacă la nivel organizatoric și politic, aceste unități nu mai au nimic în comun cu cele create de comuniștii sovietici acum 85 de ani, este de neînțeles de ce actuala putere nu renunță la aceste reminiscențe cu care, mai grav, așa cum ne-a promis, ne va duce în 2028 sau 2030 în Uniunea Europeană.