BINE DE ȘTIUT, cu Victor Tănase | Iran, enigma Orientului Mijlociu. Confuziile Occidentului despre lumea musulmană

Proaspătul conflict din Orientul Mijlociu a scos la iveală vechea derută a occidentalilor despre musulmanii din acea regiune. Pentru un șir de popoare islamice rămâne o ofensă atunci când sunt puse în aceeași oală a mult înrădăcinatei sintagme „lumea arabă”. Iranian, adică persan, arab, afgan, turc sau tadjic nu pot și nici nu sunt sinonime, iar pentru un persan sau afgan să fie tratat drept arab e mai rău decât, de exemplu, dacă i-ai spune unui grec că e romanic sau unui român că e slav.

În primul rând, persanii, care i-au dat omenirii pe poetul Omar Khayyam, pe filosoful și medicul Avicenna sau pe părintele algebrei Al-Kwarizmi, sunt indo-europeni, ca noi, românii, ca germanii sau rușii, iar prin limba pe care o vorbesc – farsi, numită azi colocvial și iraniana, suntem un fel de veri de un grad mai îndepărtat.  Astfel, iranienii sunt într-un contrast mare față de alți musulmani, precum arabii semiți și popoarele turcice, care au limbi din familii distincte. În general, în lumea islamului arabii sunt o minoritate. Imaginați-vă că doar în India și în Indonezia sunt peste 400 de milioane de musulmani.

Zăpăceala devine și mai mare când se află că persanii, actualii iranieni, care au dat lumii și importante religii din antichitate precum zoroastrismul și maniheismul, reprezintă ramura șiită a islamului, o branșă minoritară considerată schismatică de majoritarii musulmani suniți. În realitate, este greșit să aduci drept exemplu ramurile creștinismului pentru a compara diferențele între adepții celor două culte importante islamice. Prăpastia între aceste confesiuni este una zdrobitoare, iar șiiții nu pot exista decât printr-o puternică opoziție cu sunismul musulman. Nu mulți în lumea vestică îi dau de capăt acestor două culte islamice vrăjmașe. Deși ambele tabere folosesc Coranul și îl slăvesc pe profetul Mohamed, șiiții, majoritari în Iran și Irak, sunt cei ce se declară continuatorii direcți ai întemeietorului religiei islamice, parte a așa-numitei Case a lui Ali, cel care a fost vărul primar și ginerele marelui profet.

Așadar, pentru șiiți inamicii cu care nu poate exista împăcare sunt musulmanii suniți, care au ucis figurile fondatoare ale șiismului – pe primul lor imam Ali și pe fiii săi Hasan și Husein. Iar pentru suniți, șiiții nu sunt decât niște rivali de secole și niște eretici ce trebuie să dispară sau să fie asimilați.

Cât despre persană sau farsi, numită și dari în Afganistan, această limbă vreme de două milenii a dominat cultura Asiei, iar ulterior și cea a Imperiului Otoman. Limba rămâne una indo-europeană, conform structurii sale, chiar dacă de-a lungul istoriei a împrumutat jumătate din vocabular din arabă. Nu e nimic ieșit din comun. Structura contează. E exact ca în engleza modernă, care, deși are o parte importantă a lexicului de origine franceză și latină medievală, rămâne totuși o limbă germanică.

În pofida distanței geografice mari, limba română a moștenit un număr mare de iranisme, cuvinte de origine persană ce au ajuns în Balcani prin turca otomană. În perioada medievală, persana era vorbită și cunoscută din Balcani până în India, era un fel de franceza Orientului, pe care o stăpânea, de exemplu, și marele nostru cărturar Dimitrie Cantemir. Imperiul Otoman utiliza, în esență, trei limbi. Turca era pentru viața cotidiană și administrație, persana – pentru cultură, iar araba pentru religie.

Așa că în româna de zi cu zi, când o să folosiți dușman, mirdar, bostan, cerdac, cioban, musafir, farfurie, sufragerie sau aceeași pătlăgică să nu vă mirați că au ajuns la noi într-o formă, pe alocuri deformată, prin turcă din persană. Și pentru că farsi este o limbă indo-europeană, mulți termeni de rudenie sunt apropiați, de exemplu, limbilor germanice și slave, cum ar fi „madar”, „padar”, „bradar” și „dakhtar” pentru mamă, tată, frate și fiică. Și, într-un final, să nu uităm de jocul minții „Șah”, pe care ni l-au dat tot strămoșii iranienilor de azi, care istoric au avut o relație specială cu împărații lor, diferită în toată lumea islamică și cu tradiții încă din antichitate.