Publicația americană Bloomberg, citând propriile surse, scrie că Președintele României, Klaus Iohannis, ar accepta sa devină următorului președinte al Consiliului European după ce Charles Michel va părăsit postul.
„Iohannis se alătură unei liste restrânse de foști lideri din UE – inclusiv italianul Mario Draghi și luxemburghezul Xavier Bettel – ale căror nume au fost prezentate ca posibili candidați pentru postul ocupat acum de Michel, care este unul dintre cele mai importante din Uniunea Europeană”, se arată în articol.
Publicația consideră că lui Iohannis îi va fi greu să obțină acest post dacă președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, rămâne pentru un al doilea mandat în funcție, ambii fiind membri ai Partidului Popular European de centru-dreapta.
Scenariul privind funcția lui Klaus Iohannis în Consiliul European a fost vehiculat și de Cristian Preda, politolog și fost consilier prezidențial.
El spune că Iohannis și-a dorit această funcție și în 2019, iar Dacian Cioloș, care era atunci liderul Renew Europe, ”știe cu siguranță mai multe despre candidatura lui KWI, fiindcă a participat la negocierile pentru pozițiile din fruntea Comisiei, Consiliului și Parlamentului”.
„Dacă Iohannis mai vrea postul și, de data asta ar fi ales, fotoliul de la Cotroceni ar rămâne vacant peste șase luni. L-ar ocupa, ca interimar, conform Constituției, președintele Senatului, N. Ciucă. Alegerile prezidențiale ar trebui să se țină în termen de trei luni, adică simultan cu scrutinul local. PNL zicea ceva despre asta acum câteva zile, nu?” – a scris pe Facebook Cristian Preda.
Pe 7 ianuarie, președintele Consiliului European, Charles Michel, a anunțat că va candida la alegerile pentru Parlamentul European în vară, așa că își va părăsi postul mai devreme. Potrivit jurnaliștilor internaționali, urgența găsirii unui succesor pentru Michel este în parte determinată de regulile UE care i-ar permite premierului ungar Viktor Orban, să preia funcția în cazul în care nu se poate ajunge la un acord asupra unui candidat până când președintele Consiliului European își încheie mandatul.