
Kremlinul analizează posibilitatea instituirii unui armistițiu limitat în spațiul aerian cu Ucraina, în încercarea de a evita impunerea unor sancțiuni economice drastice din partea Statelor Unite. Informația a fost publicată de agenția Bloomberg, care citează surse apropiate procesului de negociere.
Potrivit agenției, oficialii ruși consideră că vizita trimisului special al președintelui american, Steve Witkoff, programată pentru 6 august la Moscova, reprezintă ultima șansă de a ajunge la un acord cu administrația Trump înainte de expirarea termenului-limită stabilit de președintele american pentru oprirea ostilităților.
Printre opțiunile analizate de partea rusă s-ar afla suspendarea temporară a atacurilor aeriene cu rachete și drone, însă doar dacă Ucraina acceptă, la rândul ei, o măsură similară. Totuși, Bloomberg subliniază că președintele Vladimir Putin nu este dispus să accepte un armistițiu complet, deoarece consideră că armata rusă „înregistrează progrese constante pe front”.
Donald Trump a avertizat că, în absența unui acord până pe 8 august, Statele Unite vor introduce tarife comerciale de 100% asupra produselor provenite din țările care continuă să importe petrol și gaze din Rusia.
Anterior în aceeași zi, agenția Reuters a relatat că președintele Putin „nu vrea să-l provoace” pe Trump, conștient fiind că ar putea rata șansa de a îmbunătăți relațiile cu Washingtonul. Cu toate acestea, sursele citate afirmă că obiectivele militare rămân o prioritate pentru liderul de la Kremlin. Putin ar dori să obțină controlul deplin asupra celor patru regiuni ucrainene ocupate, înainte de a accepta să înceapă negocieri de pace.