
Marele compozitor român basarabean Eugen Doga s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de deputatul PAS, Natalia Davidovici, pe pagina sa de Facebook.
Compozitor de talie mondială, Doga a fost autor al unor valoroase lucrări în genul muzicii de estradă, de film și de teatru. A compus simfonii, cantate, muzică pentru spectacole de teatru, piese pentru mai bine de 200 de filme, compoziții instrumentale de cameră, romanțe și cântece pentru copii.
Compozitorul a fost distins cu Premiul de Stat, titlul onorific Artist al Poporului, cu „Ordinul Republicii”, ordinul „Steaua României” în grad de comandor, cu ordinul „Serviciul Credincios” (România), cu ordinul „Za zaslughi pered otecestvom” și cu ordinul „Alexandr Nevski” (Rusia). Compozitorul este autorul celebrului vals din filmul „Gingașa și tandra mea fiară”, desemnat de către UNESCO drept cea de-a patra capodoperă muzicală a secolului trecut.
Eugen Doga s-a născut la 1 martie 1937 în satul Mocra, raionul Râbnița. A absolvit Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”, Conservatorul și Institutul de Arte „G. Musicescu” din Chișinău.