
Premierul bulgar Rosen Jelyazkov a anunțat că Bulgaria intenţionează să pună capăt tranzitului gazelor ruseşti pe teritoriul său, către Serbia şi Ungaria, în anul 2026. Mai mult, în 2028, gazele naturale ruseşti ar urma să fie excluse complet de pe piaţa energetică din Bulgaria.
„În ceea ce priveşte apelul preşedintelui Trump, făcut în timpul sesiunii Adunării Generale, noi, ca parte a Uniunii Europene, ne vom alătura deciziei Uniunii de a suspenda, pe termen scurt (2026), contractele pentru utilizarea sau tranzitul gazelor naturale ruseşti”, a declarat Rosen Jelyazkov.
În urmă cu câţiva ani, Bulgaria se baza aproape în întregime pe Rusia pentru a-şi acoperi nevoile energetice. Situația s-a schimbat însă total, astfel că, în prezent, țara îşi acoperă întregul consum de gaze cu importuri de gaze naturale lichefiate (GNL), care sosesc printr-o conductă din Grecia.
Bulgaria găzduieşte o secţiune a conductei Turkish Stream (numită Balkan Stream pe secţiunea bulgară) însă nu primeşte gaze pe această rută, ci doar percepe taxe pentru tranzitul gazelor pe teritoriul său.
Grupul rus Gazprom a rezervat aproape întreaga capacitate, de 13 miliarde de metri cubi pe an, a conductei Turkish Stream, care furnizează gaze naturale Serbiei şi Ungariei prin Turcia şi Bulgaria.
Construită între 2017 şi 2021, secţiunea bulgară a Turkish Stream a intrat în funcţiune la 1 ianuarie 2022, cu mai puţin de două luni înainte ca Rusia să lanseze invazia Ucrainei. De atunci şi până la sfârşitul lunii martie 2024, veniturile Bulgariei din tranzitul de gaze prin această instalaţie s-au ridicat la aproximativ 800 de milioane de euro.