Cancelarul Germaniei și liderii țărilor baltice vin în Republica Moldova. Ultimii vor participa la manifestările de Ziua Independenței

Cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, va face o vizită de lucru în Republica Moldova pe 21 august, la invitația președintelui Maia Sandu. Cu o săptămână mai târziu, pe 27 august, cu prilejul Zilei Independenței, R. Moldova va fi vizitată de președinții Estoniei, Letoniei și Lituaniei, anunță Președinția.

„Vizita cancelarului federal al Germaniei, Olaf Scholz, subliniază relațiile bilaterale puternice dintre cele două țări, Germania fiind unul dintre cei mai importanți parteneri ai Republicii Moldova în procesul de modernizare și aderare a țării noastre la Uniunea Europeană”, se mai arată în comunicat.

Prima vizită oficială a lui Olaf Scholz în calitate de cancelar german în Republica Moldova a avut loc în cadrul Summitului Comunității Politice Europene, desfășurat pe 1 iunie 2023, la Bulboaca. Prima vizită de stat a unui cancelar german în Republica Moldova a avut loc pe 22 august 2012, când Angela Merkel era în funcție.

De asemenea, pe 27 august, cu ocazia Zilei Independenței, Republica Moldova va fi vizitată de președinții celor trei țări baltice: președintele Estoniei, Alar Karis, președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, și președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda.

Potrivit Președinției, prezența acestor lideri la Chișinău demonstrează sprijinul constant și ferm pe care țările baltice îl oferă Republicii Moldova în parcursul său european. În calitate de membri ai Uniunii Europene din 2004, statele baltice reprezintă un exemplu de succes în ceea ce privește creșterea nivelului de trai prin aderarea la UE.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...