Candidatul la funcția de primar al Capitalei, Mihail Bagas, a fost reținut

Mihail Bagas

Mihail Bagas, candidatul Ligii Orașelor și Comunelor (LOC) la alegerile din Chișinău, a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție. Informația a fost confirmată de LOC într-o postare pe Facebook.

Întreaga echipă a formațiunii își exprimă îngrijorarea că astfel de măsuri operative au loc în perioada electorală, la două zile după ce Bagas a depus actele pentru înregistrarea în cursă pentru scrutinul din 5 noiembrie. Partidul își exprimă speranța că organele de anchetă își vor îndeplini atribuțiile funcționale într-un mod imparțial și echidistant, în strictă conformitate cu legea și normele procesuale.

„Fiecare persoană și implicit fiecare candidat, este pasibililă de răspundere penală doar în cazul existenței probelor pertinente privind încălcarea prevederilor legale și a legislației electorale. În această ordine de idei, Liga Orașelor și Comunelor cere organelor de anchetă ca măsurile procesuale să poarte un caracter transparent, public și argumentat de probatoriul necesar, în caz contrar, astfel de acțiuni desfășurate în perioada electorală, pot fi calificate ca presiune publică și încercare de a prejudicia grav imaginea partidului politic”, se mai arată în mesajul formațiunii.

Mihail Bagas a depus la data de 19 septembrie documentele pentru înregistrarea în cursa electorală pentru funcția de primar al Capitalei din partea Ligii Orașelor și Comunelor (LOC).

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram