
Valul de căldură care afectează Franța obligă autoritățile din Paris să reducă programul de funcționare al unora dintre cele mai vizitate obiective turistice din capitală, din cauza temperaturilor extreme.
Turnul Eiffel se va închide la ora 16:00, față de programul obișnuit din sezonul estival, când este deschis până la 00:45.
Și Muzeul Luvru, împreună cu Muzeul Național Eugène Delacroix, își vor închide porțile la ora 16:00, în loc de ora 18:00, măsura urmând să fie aplicată până luni inclusiv. De asemenea, Muzeul Orsay își va încheia programul zilnic la ora 17:00, cu o oră mai devreme decât de obicei, până miercuri inclusiv.
„Din cauza creșterii temperaturilor, nu mai putem garanta condiții confortabile pentru vizitatori și pentru personal”, au transmis reprezentanții Luvrului.
Instituția a precizat că fostul palat în care este expusă celebra pictură „Mona Lisa” nu este suficient adaptat, din punct de vedere arhitectural, pentru a face față schimbărilor climatice.
Sâmbătă, temperatura aerului în Paris s-a situat în jurul valorii de 35 de grade Celsius.
Autoritățile franceze au instituit cel mai înalt nivel de alertă pentru caniculă în 24 de departamente din centrul și vestul Franței, care reprezintă aproximativ un sfert din teritoriul țării. Măsura coincide cu începutul vacanței de vară și are scopul de a proteja populația și turiștii de efectele temperaturilor extreme.