Carburanții continuă să se ieftinească pe fondul detensionării situației din Orientul Mijlociu

Benzina și motorina continuă să se ieftinească pe fondul detensionării situației din Orientul Mijlociu și a scăderii cotațiilor internaționale. ANRE anunță că, în următoarele trei zile, litrul de benzină va costa 30,67 de lei, cu 24 de bani mai puțin. Un litru de motorină s-a ieftini cu 27 de bani și va fi vândut în stații cu cel mult 28,40 de lei.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică susține că reducerile din ultimele zile sunt determinate de scăderea accentuată a cotațiilor petroliere internaționale, pe fondul informațiilor privind un posibil acord între Statele Unite și Iran referitor la extinderea armistițiului și asigurarea tranzitului maritim liber prin Strâmtoarea Ormuz.

„În consecință, cotația petrolului Brent a coborât în cadrul sesiunii curente sub nivelul de 92 USD/baril, înregistrând una dintre cele mai semnificative scăderi din ultimele luni. Aceeași tendință de scădere a fost înregistrată și în cazul cotațiilor Platts pentru produsele petroliere derivate: Benzina și Motorina. Având în vedere faptul că Republica Moldova este dependentă în totalitate de importurile de produse petroliere, aceste evoluții se reflectă inevitabil asupra nivelului prețurilor de comercializare cu amănuntul pe piața internă”, precizează ANRE.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...