Un actor rus din orașul Ulan-Ude, Republica Buriatia, Federația Rusă, și-a tăiat venele de la mână pe scenă, în semn de protest. Cazul s-a produs în data de 29 martie, pe scena teatrului „Nicolai Bestujev”. Actorul Artur Șuvalov, în vârstă de 34 de ani, și-a tăiat venele cu un cuțit de papetărie, la finalul piesei de teatru în care a jucat. Gestul a fost făcut în semn de protest față de presiunile la care acest ar fi fost supus din partea conducerii teatrului, după ce ar fi protestat față de demiterea directorului artistic al teatrului, din cauza poziției lui deschise împotriva războiului din Ucraina.
Șuvalov a primit imediat îngrijiri medicale, iar viața lui se află în afara oricărui pericol. Anterior, acesta a refuzat să joace în fața militarilor ruși și a rupt, împreună cu mai mulți colegi, un drapel cu litera Z, simbol al invaziei ruse în Ucraina, de pe frontispiciul teatrului în care activa.
„Nu aveam altă ieșire din această situație. Teatrul în care activez de 14 ani a ajuns într-un hal fără de hal. Libertate nu există, business-ul e la pământ, o dezamăgire totală în oameni, care așteaptă la fiecare pas să îți bage cuțitul în spate. Mi-au crăpat răbdările, nu mai pot suporta nepăsarea tuturor”, a declarat actorul pentru o publicație locală, citat de portalul „Meduza”.
În aceeași zi, soția lui Șuvalov a fost demisă din aceeași teatru. La scurt timp după acest caz, Șuvalov a părăsit Rusia. Potrivit publicației „Sota”, acesta a reușit să fugă, înainte ca autoritățile din Buriatia să decidă internarea lui Șuvalov într-o clinică psihiatrică.