Cazul primarului MAN ales în comuna Bubuieci, Leonid Umaneț, discutat pe platforma Consiliului Europei: Abuz de putere din partea organelor electorale

Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRE) a calificat cazul primarului MAN ales în comuna Bubuieci, Leonid Umaneț, drept un abuz de putere din partea organelor electorale ale R. Moldova și a condamnat amenințarea adusă la adresa previzibilității deciziilor acestora.

Potrivit unui comunicat al partidului MAN, acest subiect a fost adus în discuție de în cadrul evenimentului „Observarea alegerilor locale în Republica Moldova”, organizat la Consiliul Europei de la Strasbourg.

Coraportorul din partea Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, Vladimir Prebilic, a prezentat un raport în care a specificat că criteriul în baza căruia domnul Umaneț a fost declarat ineligibil după alegeri, și anume neclaritățile legate de dovada studiilor acestuia, nu era necesar pentru eligibilitate. De asemenea, coraportorul a subliniat că astfel de decizii referitoare la ineligibilitatea unui candidat ar trebui luate înainte de ziua alegerilor.

„Am fost îngrijorați să auzim despre cazul domnului Umaneț, care a fost ales în funcția de primar al comunei Bubuieci. Dar, care în urma unor decizii contradictorii a fost declarat ineligibil după ziua alegerilor din cauza unor neclarități cu privire la dovada studiilor acestuia, care făceau parte din criteriile de eligibilitate. Adițional acestui criteriu de eligibilitate care nu era necesar, considerăm că dosarul domnului Umaneț a fost administrat corect și că astfel de decizii referitor la ineligibilitatea unui candidat trebuie să fie luate înainte de ziua alegerilor”, a declarat Vladimir Prebilic.

Totodată, în cadrul Raportului Misiunii de Observare a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei cu referire la cazul Leonid Umaneț se menționează:

„CALRE consideră acest caz un abuz de putere din partea organelor electorale și condamnă faptul că este pusă în pericol previzibilitatea deciziilor lor”.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram