
Membrii și simpatizanții Blocului electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei protestează, în aceste momente, la Comisia Electorală Centrală, unde urmează să fie luată o decizie cu privire la participarea la alegeri a formațiunii conduse de Irina Vlah, componentă a blocului.
Participanții la acțiune au acuzat guvernarea că încearcă să elimine din cursa electorală oponenții incomozi.
„Blocul Patriotic rămâne în campania electorală și participă în aceste alegeri parlamentare ca principala forță de opoziție. Aceste acțiuni ale guvernării pe ultima sută de metri trebuie să ne facă mai puternici și mai hotărâți. Noi învingem în alegerile din 28 septembrie”, a declarat Igor Dodon, candidat la funcția de deputat pe listele blocului, citat de IPN.
Curtea de Apel Centru a admis joi, 25 septembrie, cererea Ministerului Justiției privind limitarea activității Partidului „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah. Instanța a dispus ca restricția solicitată de autorități să fie aplicată inclusiv pe perioada examinării cauzei, adică până la o hotărâre definitivă.
După pronunțarea deciziei, Irina Vlah a declarat că decizia este „motivată politic” și „face parte dintr-un amplu scenariu pus la cale de guvernare pentru a reduce la tăcere partidul”.