
Peste 100 de persoane au fost ucise şi alte zeci sunt rănite în urma unui atac aerian israelian asupra unei şcoli din oraşul Gaza, unde se aflau persoane strămutate, conform surselor medicale şi de securitate din enclava palestiniană.
Armata israeliană a recunoscut atacul, dar a menţionat că aceasta a fost o operaţiune dirijată precis de serviciile sale de informaţii împotriva „teroriştilor Hamas care operează într-un centru de comandă şi control disimulat în şcoala Al Tabain”.
„Centrul de comandă a servit drept ascunzătoare pentru teroriştii şi comandanţii Hamas, de unde au fost planificate şi executate mai multe atacuri împotriva trupelor israeliene”, a indicat o declaraţie militară, care susţine că armata israeliană a luat “numeroase măsuri pentru a atenua riscul de a provoca victime în rândul civililor, inclusiv prin utilizarea de muniţii cu precizie, supraveghere aeriană şi culegere de informaţii”, a transmis IDF într-un comunicat.
Ismail al-Thawabta, șeful Biroului de Presă al guvernului din Gaza, a declarat pentru Al Jazeera că armata israeliană a folosit trei bombe a câte 907 kg fiecare în atacul său asupra școlii al-Tabin din cartierul Daraj din orașul Gaza.
Al-Thawabta a adăugat că Israelul era conștient de prezența persoanelor strămutate în interiorul școlii.
Ministerul Sănătăţii din Gaza, controlat de Hamas, a prezentat un bilanţ de 39.699 morţi şi 91.722 răniţi în ultima actualizare de joi a numărului victimelor războiului din Fâşia Gaza. Acestora li se adaugă circa 10.000 de dispăruţi sub dărâmături, cel mai probabil de asemenea decedaţi, şi 1,9 milioane de persoane strămutate.