Celulă de criză la guvern, în cazul furtului tezaurului dacic. O echipă de criminaliști români va ajunge în Olanda

Guvernul de la București a instituit o celulă de criză, în cazul furtului tezaurului dacic, potrivit biziday.ro. Astfel, România va trimite o echipă de criminaliști în Olanda, iar Corpul de Control va merge la Ministerul Culturii, pentru a verifica întregul proces de organizare a expoziției la Muzeul Drents.

Din celula de criză fac parte reprezentanți ai Ministerului de Interne, Poliției Române, Ministerului de Justiție, Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Culturii. România va trimite de urgență în Olanda o echipă de polițiști criminaliști care să lucreze alături de autoritățile olandeze în ancheta desfășurată pentru recuperarea tezaurului românesc.

„Am cerut ca experții români să se deplaseze de urgență în Olanda și să asigure aducerea în țară cât mai rapidă a celorlalte piese de patrimoniu care au făcut obiectul acestei expoziții. Este o situație foarte gravă, dar acest jaf care trebuie soluționat cu celeritate nu trebuie să devină combustibil pentru propagarea a tot felul de teorii ale conspirației de către cei care vor să obțină capital politic facil. Tezaurul se va întoarce în România și toate autoritățile statului lucrează la asta”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

Anterior, Muzeul de Istorie a României a precizat că tezaurul trebuia să se afle „sub pază fizică”, în baza contractului pentru organizarea expoziției, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...