Centrul rus de cultură de la Chișinău ar putea activa încă cel mult un an, așa cum anunțase anterior Moscova. Popșoi: „Va trebui să așteptăm nițel”

Centrul rus de cultură din Chișinău ar putea activa nestingherit până în vara anului 2026, așa cum anunțase încă la sfârșitul iernii și diplomația de la Moscova. Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, susține că acordul moldo-rus din 1998 privind relațiile culturale nu poate fi denunțat unilateral, ceea ce ar însemna o încălcare a normelor internaționale. În aceste condiții, pentru a-i anula efectele, documentul urmează doar să nu fie prelungit, lucru care însă ar putea dura cel mult un an, susține Mihai Popșoi.

„Acordul din 1998 din domeniul culturii nu prevede o denunțare unilaterală. Noi putem doar să nu-l prelungim și am anunțat direct partea rusă despre acest lucru. Acordul expiră peste câteva luni sau peste jumătate de an, nu-mi aduc aminte acum exact, dar cu siguranță în viitorul apropiat. Cred că cel mult un an. Dar e decis. Ne-am dori, evident, așa cum își doresc și cetățenii, ca acest lucru să se întâmple mai rapid, dar dacă ne respectăm și respectăm și normele internaționale, chiar și dacă nu suntem de acord cu ceea ce prevede acel acord, suntem nevoiți să respectăm buchia legii. Așa că va trebui să așteptăm nițel. Procesul a început și va fi dus la bun sfârșit”, a declarat Mihai Popșoi în cadrul unei emisiuni de la TV8.  

Acordul moldo-rus din domeniul culturii, semnat în 1998 și ratificat trei ani mai târziu, nu are un termen limită și se prelungește automat la fiecare cinci ani. Astfel, conform documentului următoarea prelungire ar trebui să aibă loc la mijlocul anului 2026. Potrivit prevederilor acordului, dacă autoritățile de la Chișinău nu mai vor prelungirea documentului, atunci Guvernul este obligat să notifice Moscova cu cel puțin jumătate de an înaintea termenului de prelungire automată.

În luna februarie, după anunțul Chișinăului privind închiderea Centrului rus de cultură, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, se arată convinsă că instituția va funcționa până în 2026.

Amintim, după ce la mijlocul lunii februarie mai multe drone au căzut în localități din sudul R. Moldova, în urma unui atac al forțelor ruse asupra orașului Reni din Ucraina, Ministerul de Externe de la Chișinău l-a convocat pe șeful misiunii ruse, Oleg Ozerov. În urma incidentului, diplomatului i-au fost prezentate ca probe bucăți din aparatele de zbor, găsite pe câmpuri, și, ca răspuns la aceste acțiuni, Chișinăul l-a anunțat pe Ozerov că va închide Centrul Cultural Rus din Capitală.  

La câteva săptămâni după acest anunț, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, declara că procesul ar putea fi totuși de durată. Demnitarul susținea că nu este o urgență și că denunțarea acordului moldo-rus în acest sens „nu va fi realizat peste noapte”.

În 23 mai, Comisia parlamentară pentru politică externă anunța că aprobat un aviz consultativ care prevede denunțarea acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind înființarea și funcționarea centrelor culturale și că documentul urmează să ajungă în plenul Parlamentului.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...