
Prețurile la locuințe în Republica Moldova au crescut cu aproximativ 4 la sută de la începutul acestui an, iar din cauza cererii care depășește oferta cu 30 la sută, în 2025 am putea asista la o creștere și mai mare – de 9 procente.
„Noi am încheiat anul 2024 în luna decembrie cu 1540 de euro metrul pătrat. Vorbim despre toate tipurile de locuințe, atât în bloc nou, bloc secundat cu reparație și în variantă albă. Deja vedem că ele un pic au crescut, aproximativ cu 3-4% în primele două luni ale anului curent. Tendința la moment este încă de creștere. Noi avem această cerere care încă mu este acoperită. Respectiv, anul acesta bunurile imobile oricum vor crește în preț, cel puțin cu inflația pe care noi o avem de 7-8%”, afirmă Victor Cernomorcenco, citat de Radio Moldova.
În această perioadă, moldovenii caută locuințe spațioase, eficiente energetic și preferă blocurile noi. Deși se construiește tot mai mult în suburbii, Victor Cernomorcenco susține că, pentru un trai confortabil este necesară dezvoltarea infrastructurii.
„Dacă noi am avea o dezvoltare mai mare a orașului și am avea niște construcții noi într-adevăr bune, sau o dezvoltare a orașului corectă, am ava mai multe locuințe, noi am scoate această presiune asupra pieței imobiliare și noi nu am avea această creștere galopantă a prețurilor la imobile. Pentru că acum noi am avut o perioadă când nu prea s-a dat autorizație de construcție și care s-au dat s-au dat mai mult pe la periferie și noi vedem că această cerere amânată acum pune presiune enormă și prețurile cresc”, a adăugat expertul imobiliar.
Potrivit datelor Uniunii Agențiilor Imobiliare, anul trecut au fost efectuate peste 16 000 de tranzacții de vânzare-cumpărare a bunurilor imobile, iar valoarea medie a unei tranzacții a fost de aproximativ 100 000 de euro.