
Șase cetățeni ai Indiei au fost prinși pe malul Prutului în timp ce încercau să treacă ilegal în România. Tentativele au fost înregistrate în zona vămilor Lopatnic și Leușeni. Este vorba despre două cazuri investigate separat de polițiștii de frontieră și procurori în cadrul cărora au fost destructurate două rețele specializate în migrație ilegală. În total, au fost arestate cinci persoane, printre care și o ucraineancă, iar un suspect este cercetat în libertate.
În primul caz, în sectorul „Lopatnic” al Poliției de Frontieră, o patrulă, aflată într-o misiune de supraveghere, cu ajutorul unei drone, a observat pe malul Prutului, pe partea română, o barcă gonflabilă. În urma schimbului de informații cu autoritățile române de frontieră, au fost reținuți trei cetățeni ai Indiei.
Traversarea a fost „facilitată” de o grupare formată din trei persoane, trei fiind arestați pentru 30 de zile.
Într-un alt caz, alți trei cetățeni ai Indiei au fost prinși la Prut în zona Vămii Leușeni. În cadrul acestei investigații, polițiștii de frontieră și procurorii au reținut, la fel, trei membri ai unei grupări, o ucraineancă și doi moldoveni, care au fost arestați pentru 30 de zile.
Cetățenii indieni au intrat în R. Moldova cu vize de tranzit pentru studii valabile doar pentru Ucraina, însă intenția reală a fost să traverseze fraudulos frontiera spre Uniunea Europeană. Aceștia au plătit 21500 de euro unui intermediar în India.