
Cetățenii moldoveni care au plătit un impozit mai mare decât cel datorat legal pot deja solicita rambursarea diferenței. În acest sens, Serviciul Fiscal de Stat a început recepționarea și examinarea cererilor.
„Cererile privind restituirea impozitului pe venit se vor examina începând cu 04 mai 2026, urmare a finalizării la data de 30 aprilie curent a perioadei de recepționare a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru 2025 de la persoanele fizice cetățeni. Excepție sunt situațiile când persoana fizică intenționează să își schimbe domiciliul permanent din Republica Moldova, iar cererea se examinează la data recepționării”, precizează Serviciul Fiscal.
Potrivit Fiscului, cetățenii moldoveni care nu desfășoară activitate de întreprinzător pot solicita restituirea sumei impozitului pe venit achitat sau reținut în plus în termen de 6 ani din data apariției supraplății respective.
Pentru eficientizarea activității subdiviziunilor teritoriale, instituția recomandă utilizarea serviciului online „Declarația electronică” sau adresa electronică pentru expedierea cererilor de restituire. Suma impozitului pe venit achitat sau reținut în plus se restituie în termen de până la 45 de zile de la data primirii cererii de către Serviciul Fiscal de Stat.
De asemenea, cererile pot fi depuse și în scris prin intermediul oficiului poștal sau la direcțiile teritoriale de deservire fiscală.