Cheltuielile R. Moldova vor ajunge în 2027 la 150 de miliarde de lei, cu 21% mai mult decât în 2024. Soldul datoriilor de stat va fi de peste 164 de miliarde de lei

Chetluielile Bugetului public național al R. Moldova vor fi, în 2027, de 150 de miliarde de lei, cu aproximativ 21% mai mult decât în acest an. Între timp, peste trei ani, Guvernul anunță și un sold al datoriilor de stat ce va ajunge la 164,2 miliarde de lei, cu peste 30 la sută mai mare decât cel actual.

Toate aceste cifre se regăsesc în Cadrul bugetar pe termen mediu 2025-2027, document aprobat miercuri de executiv. Actul Guvernului arată că, peste trei ani, veniturile la Bugetul Public Național vor fi de aproximativ 136 de miliarde de lei, cu 13 miliarde mai puțin decât cheltuielile anunțate.

„Impozitele și taxele reprezintă partea majoră din veniturile bugetului public național, constituind în anii 2025-2027 circa 63 % din totalul veniturilor, preponderent din contul încasărilor din impozite și taxe pe mărfuri și servicii. Pe termen mediu această grupă de venituri va crește cu un ritm mediu anual de 8,3 la sută. Contribuțiile de asigurări sociale și medicale pe perioada de prognoză în totalul veniturilor vor crește până la 31,6 % în 2027 față de 30,9 % în 2025 ca urmarea a creșterii fondului de remunerare a muncii pe termen mediu cu circa 10 la sută”, anunță Ministerul Finanțelor.

De exemplu, accizele pentru țigări vor crește, până în 2027, cu 15%, iar pentru țigările electronice și alte dispozitive similare – cu 27%.  

Totuși, autoritățile anunță că deficitul Bugetului public național urmează să se reducă de la 3,8% pondere în PIB în 2025 până la 3,1% în anul 2027. În același timp, în valori nominale, soldul datoriei de stat va înregistra o majorare de până la 164,2 miliarde de lei până la sfârșitul anului 2027.

„Deși în valori nominale datoria de stat va crește, ponderea acesteia în PIB va scădea ușor, indicând o posibilă creștere economică ce permite menținerea sustenabilității datoriei”, anunță Guvernul.

Autoritățile mai anunță că, pentru 2025-2026, veniturile Bugetului public național au fost revizuite, primordial din contul încasărilor din impozite și taxe cu circa 1,9 % în PIB anual, și anume din impozitele pe venit și încasările din contribuțiile sociale și primele de asigurări medicale ca urmare a revizuirii prognozei fondului de remunerare a muncii, precum și ca urmare a încasărilor mai mari a acestor venituri în anul precedent. Totodată, pentru perioada anilor 2025-2026 au fost revăzute intrările de granturi externe cu 0,1% și 0,2% în PIB.

„În același timp, aceste estimări pot suferi ajustări semnificative și vor fi actualizate pe măsură ce devin disponibile informații suplimentare și noi acorduri de grant”, precizează Guvernul.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...