
Chișinăul nu va rămâne fără apă, în pofida nivelului extrem de scăzut al râului Nistru, iar problema actuală ține mai degrabă de capacitatea stației de captare de a prelua apa decât de volumul disponibil în râu. Asigurarea a fost făcută de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, într-o postare pe Facebook.
„Așadar, dacă vorbim strict de Chișinău, problema nu este volumul de apă, dar în capacitatea stației de a o capta. Apă fizic este. Chișinăul consumă aproximativ 170-200 de mii de m³ de apă pe zi, adică în jur de 2 m³/s. Chiar și acum, când debitul Nistrului este extrem de scăzut, acesta este de aproximativ 33 m³/s”, a declarat ministrul.
Gheorghe Hajder a subliniat că situația impune intervenții tehnice și pregătirea infrastructurii pentru scenarii mai dificile.
„Trebuie să ne unim eforturile și să intervenim tehnic pentru a adapta infrastructura astfel încât să putem capta apa chiar și atunci când nivelul Nistrului ar putea scădea mai mult. Trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu”, a spus ministrul.