Cinci case și șase hectare de vegetație, cuprinse de flăcări, la Cantemir. Cadavrul carbonizat al unui bărbat, depistat în grădina unei gospodării din Șamalia

Un incendiu devastator a cuprins cinci case și șase hectare de vegetație uscată în localitatea Șamalia, raionul Cantemir, iar un bărbat și-a pierdut viața, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Incendiul s-a extins rapid din cauza temperaturilor ridicate.

Șapte autospeciale au fost mobilizate pentru lichidarea incendiului, conform nivelului sporit de intervenție. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat joi, 11 iulie, la ora 14:11.

La fața locului, salvatorii au constatat că flăcările au cuprins cinci case părăsite și vegetația uscată dintre acestea, pe o suprafață de circa șase hectare. Focul a distrus complet două case părăsite și a afectat parțial alte trei.

În timpul intervenției, pompierii au descoperit cadavrul carbonizat al unui bărbat de 81 de ani într-o grădină a unei case afectate de flăcări.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...