CNA prezintă detalii despre perchezițiile la școlile auto. 1000 de euro, atât ar fi perceput intermediarii pentru un permis de conducere

Centrul Național Anticorupție prezintă detalii cu privire la descinderile din această dimineață la câteva școli auto din Chișinău, Comrat și Ialoveni. Este vorba despre un dosar privind de fraudarea procesului de obținere a permiselor de conducere.

Ofițerii CNA și procurorii anticorupție examinează posibile cazuri de trafic de influență și fals în acte publice în care sunt vizați mai mulți intermediari. Conform probelor administrate, bănuiții ar fi pus în funcțiune o schemă de fraudare a procesului de eliberare a permiselor contra unor remunerații ilicite.

Potrivit anchetatorilor, intermediarii susțineau că ar avea influență asupra membrilor comisiilor de examene din cadrul Secțiilor de înmatriculare a transportului și calificarea conducătorilor auto ale Agenției Servicii Publice (ASP) și că îi pot determina să faciliteze procesul de susținere a probelor teoretice și practice.

De asemenea, solicitanților li se asigura și certificatele medicale contra cost, cu omiterea prezenței fizice a persoanei, dar și certificatele de absolvire a cursurilor teoretice și practice la școlile auto. Astfel, în cadrul urmăririi penale și a investigațiilor întreprinse de CNA, s-a constatat că pentru întregul proces de obținere a permiselor auto erau pretinse în medie sume de 1000 de euro.

În urma perchezițiilor desfășurate în această dimineață la sediile școlilor auto, la domiciliile și autoturismele bănuiților, au fost ridicate sume de bani, a căror proveniență urmează a fi stabilită, copii ale unor acte de identitate, cu sume de bani atașate, înscrisuri de ciornă și dispozitive de stocare a informațiilor.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...