Comisa Prevetting se spală pe mâini și acuză Procuratura Anticorupție de faptul că a tăcut despre dosarul pe rol al lui Muntean

Comisia Prevetting, care a evaluat integritatea membrului CSM, Iulian Muntean, spune că nu a știut nimic despre dosarul acestuia de la procuratură, în care este învinuit de luare de mită. Reprezentanții comisiei spun că atât Muntean, cât și Procuratura Anticorupție, au tăcut despre acest dosar. 

„Pe tot parcursul procesului de evaluare, Comisia nu a fost informată despre investigații sau proceduri penale în care ar fi fost vizat Iulian Muntean. Pentru a evalua integritatea financiară și etică a candidaților, Comisia, prin lege, colectează date din numeroase surse publice și private, inclusiv spre exemplu de la Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate. În niciuna din informațiile furnizate Comisiei nu s-a făcut referire la investigațiile penale privind candidatul sau la calitatea procesual-penală de învinuit a acestuia. Faptul că Iulian Muntean figura pe lista candidaților pentru CSM era cunoscut public. Astfel, nimic nu împiedica Procuratura Anticorupție sau alte instituții publice și persoane fizice să informeze Comisia în timpul procesului de evaluare cu privire la procedurile în curs în care ar fi fost implicat candidatul. Până la data de 21 septembrie 2023, Procuratura Anticorupție nu a furnizat nicio informație în acest sens”, se arată într-un comunicat al comisiei. 

Totodată, reprezentanții Comisiei Prevetting susțin că, în cadrul procesului de evaluare, fiecare candidat este invitat să completeze voluntar un chestionar de etică, care include întrebarea dacă acesta a fost vreodată parte în cazuri civile, contravenționale sau penale. 

„În răspunsul său către Comisie, Iulian Muntean nu a dezvăluit nicio procedură penală intentată împotriva sa. În plus, în nicio sursă deschisă referitoare la candidat, Comisia nu a identificat informații cu privire la acuzațiile penale ce îl vizează. Deoarece nicio procedură penală pendinte privind candidatul Muntean nu a fost adusă la cunoștința Comisiei în perioada evaluării, acest aspect nu a fost examinat de către Comisie. Comisia va sesiza autoritățile responsabile în legătură cu aparenta omisiune de a furniza informație cu privire la procedurile penale pendinte în privința candidatului Muntean, pentru a clarifica cauza lipsei acestor date. Menționăm că, Centrul Național Anticorupție a furnizat deja informație Comisiei cu privire la acest subiect”, se mai menționează în comunicat. 

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram