
Comisia Europeană a lansat un apel către cetățeni și statele membre să adopte măsuri imediate de economisire a energiei, inclusiv munca de acasă, reducerea deplasărilor și limitarea consumului de combustibil, în contextul unei crize energetice majore provocate de războiul din Golf.
Comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, a avertizat că Europa se confruntă cu „o situație foarte gravă”, fără perspective clare de revenire rapidă la normalitate, chiar dacă conflictul s-ar încheia în viitorul apropiat, potrivit Politico.
„Cu cât reușim să economisim mai mult petrol – în special motorină și combustibil pentru aviație – cu atât situația va fi mai gestionabilă”, a declarat oficialul european, după o reuniune extraordinară a miniștrilor energiei din cele 27 de state membre.
Printre măsurile recomandate se numără:
Oficialul european a invocat recomandările Agenția Internațională pentru Energie, subliniind necesitatea unor acțiuni coordonate la nivel european pentru a reduce consumul de combustibili fosili.
Pe termen lung, Dan Jorgensen a cerut accelerarea investițiilor în energie regenerabilă și consolidarea independenței energetice a Uniunii Europene.
„Acesta trebuie să fie momentul în care schimbăm direcția și devenim cu adevărat independenți energetic”.
Discuțiile dintre miniștrii energiei nu s-au încheiat cu măsuri concrete imediate, însă Comisia Europeană a anunțat că pregătește un pachet de acțiuni la nivelul UE în perioada următoare.
Criza energetică actuală este alimentată de conflictul dintre SUA, Israel și Iran, care a perturbat fluxurile globale de petrol și gaze. Potrivit estimărilor, până la 20% din livrările mondiale de petrol și gaze naturale lichefiate sunt afectate, iar prețurile au crescut cu până la 70%, alimentând temerile privind o recesiune globală comparabilă sau chiar mai severă decât cea din perioada pandemiei de COVID-19.