
Conducerea Inspectoratului de Poliție Centru, șeful și șeful adjunct, precum și polițistul care a tras focurile de armă în cadrul Inspectoratului, au fost eliberați din funcție, anunță IGP, care mai precizează că a pornit o anchetă internă pe acest caz.
„Precizăm cǎ, în acel moment, arma din dotarea angajatului se afla în unitatea de gardǎ și nu era la el. În urma primelor examinări au fost stabilite 3 cartușe. Conform declarațiilor polițistului vizat, cele 3 focuri de armă au fost efectuate din arma personală, deținută legal, care ar fi avut anumite defecțiuni. Toate cele comunicate de acesta urmează a fi stabilite în cadrul anchetei, inclusiv în urma expertizei armei”, se arată într-un comunicat al Poliției.
IGP mai anunță că declarațiile polițistului implicat în incident „urmează a fi stabilite în cadrul anchetei, inclusiv în urma expertizei armei”.
„La fel, anunțăm cǎ în acel moment, în sediu, nu au avut loc conflicte între angajați sau persoane civile, în mod special cu împușcături. Precizăm cǎ, în urma incidentului, au fost eliberați din cadrul Poliției – polițistul vizat, dar și conducerea Inspectoratului de Poliție Centru ( șeful și șeful adjunct)”, se mai arată în comunicat.
Luni dimineață, 22 decembrie, deputatul „Democrația Acasă” Vasile Costiuc, a anunțat că „apropximativ 30 de focuri de armă au fost trase, de Ziua Poliției, la Inspectoratul de Poliție Centru.
„Pentru că vineri a fost Ziua Poliției, șefii din poliție au mers să sărbătorească. Au sărbătorit fiecare cum a putut: după Palatul Național, după ce au fost felicitați, au plecat într-un local de pe strada Alecsandri. Acolo s-au luat la bătaie șeful Poliției Criminale de la Inspectoratul de Poliție Centru cu un alt cetățean. Pentru că bătaia nu putea fi liniștită, au venit poliția și SIS-ul. Au intrat în interior. (…) Pe scurt, bătaia dintre cei doi șefi mari de poliție a fost una ordinară, ca între bărbați. Nicio problemă, dacă nu ar fi fost ofițeri de poliție. Problema este că a fost chemat 112, s-a încercat calmarea situației și, așa cum se face de obicei ca să nu iasă nimic la suprafață, au fost duși la sectorul de poliție ca să li se liniștească spiritele. Și, credeți sau nu, pe la ora trei de noapte, unul dintre ei s-a apucat să tragă cu arma. A tras de 30 de ori. La etajele superioare era ca în filmele de acțiune. Se trăgea ca în Vestul Sălbatic. Zeci de gloanțe. Cu asta ar trebui să se ocupe poliția”, a declarat Costiuc.
Costiuc spune că la Inspectoratul General al Poliției se văd urme de gloanțe.
„Am făcut poze. Sunt urme de gloanțe. Mai mult ca sigur s-a încercat vopsirea lor. Aceasta este sala de așteptare din comisariat. Am întrebat dacă informația operativă despre tragerile de foc este adevărată. Răspunsul a fost că nu sunt cunoscute detalii și că cazul este instrumentat de Procuratură. Asta înseamnă că a existat un incident aici, în inspectorat. Nu se comunică nimic oficial, nu se anunță nimic public. Totul se discută într-o ședință operativă. Nimeni nu știe dacă cineva a fost suspendat. Nimeni nu știe nimic. Faptul că se instrumentează de Procuratură confirmă că ceea ce spunem este adevărat. Am văzut urmele de gloanțe. Până la etajele superioare s-a tras masiv. Este extrem de grav. Repet: s-au tras zeci de focuri de armă într-un inspectorat de poliție”, a mai spus Costiuc.