Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) solicită salarii mai mari pentru judecători și pentru angajații instituțiilor judecătorești din R.Moldova. Solicitarea figurează într-un aviz la proiectul bugetului pentru 2024.
„Consiliul Superior al Magistraturii consideră că și salarizarea funcționarilor, ce contribuie la realizarea scopului comun de funcționare eficientă a statului de drept, urmează a fi comparabil funcțiilor din cadrul instituțiilor acestor trei puteri, fără careva discriminări. Mai mult, urmează a se ține cont și de prevederile Hotărârii Curții Constituționale nr. 21 din 06 decembrie 2022, ce stabilește ajustarea salariilor judecătorilor la rata medie a inflației anuale”, se arată într-un comunicat al CSM.
Amintim că, din 1 octombrie 2023, grefierii, asistenții judiciari, consultanții din cadrul judecătoriilor și procuraturilor, precum și personalul din cadrul CSM și Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), primesc salarii mai mari cu aproape 30 la sută. Totodată, au fost majorate valorile de referință pentru salariile judecătorilor și procurorilor care au promovat vetting-ul, scrie anticorupție.md.
Astfel, salariile judecătorilor din cadrul CSM și Curții Supreme de Justiție (CSJ) și ale candidaților la funcții în aceste instituții, vor fi majorate cu aproximativ 20 la sută. Procurorii din cadrul CSP și procurorii candidați la funcția de judecător al CSJ vor primi salarii majorate cu 44%.