
Peste 80% dintre tinerii români consideră credința esențială în conturarea unei vieți morale, transmite Basilica, cu referire la cel mai recent Barometru INSCOP Research, realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel național. Sondajul a analizat percepțiile asupra a 12 valori, evaluate printr-o serie de afirmații față de care respondenții și-au exprimat acordul sau dezacordul.
Afirmația „Credința este importantă pentru a avea o viață morală” se situează pe primul loc în clasamentul valorilor testate, cu un nivel de acord de 89,4% în rândul populației generale, fiind una dintre cele mai susținute idei din întregul studiu.
În rândul tinerilor cuprinși între 18 și 29 de ani, nivelul de susținere depășește pragul de 80%, indicând faptul că, în ciuda schimbărilor sociale și culturale, credința rămâne un reper important pentru definirea valorilor morale.
Potrivit realizatorilor, sondajul își propune să aducă în atenția publică teme relevante pentru societate și politici publice, contribuind la consolidarea dezbaterii democratice prin utilizarea unor instrumente de cercetare științifice și credibile, care reflectă opinia cetățenilor.
Datele fac parte din ediția a noua a sondajului realizat în perioada 1-7 aprilie 2026, pe un eșantion de 1.100 de persoane, prin interviuri telefonice (CATI). Studiul este reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste, având o marjă de eroare de ±3%, la un nivel de încredere de 95%.