Noi premise pentru scumpirea creditelor. BNM a majorat din nou rata de bază

Creditele bancare continuă să se scumpească pentru moldoveni a doua lună consecutiv. Ratele dobânzilor stabilite de Banca Națională a Moldovei  sunt în creștere în luna ianuarie. Decizia a fost luată de Comitetul Executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) pentru a nu permite saltul inflației și a o readuce în coridorul de variație de ±1,5 puncte procentuale de la ținta inflației de 5,0 la sută anual, într-un termen rezonabil.

Rata dobânzii la creditele overnight a fost stabilită la nivelul de 8,5 la sută anual, în creștere cu 2,9 puncte procentuale. Rata la operațiunile repo a fost stabilită la nivelul de 6,75 la sută anual, la fel în creștere. În același timp, rata dobânzii la depozitele overnight a fost stabilită la nivelul de 4,5%, la fel, în creștere cu 2,9 puncte procentuale.

Printr-un comunicat, comitetul executiv al BNM a explicat ce a stat la baza majorării ratei de bază cu 0,9 puncte procentuale.

„Semnarea Scrisorii de Intenție între Guvernul R. Moldova și Comisia Europeană privind acordarea unui pachet extins de sprijin pentru consolidarea rezilienței și independenței energetice a țării noastre. Acest pachet de sprijin vizează, de asemenea, diminuarea impactului ajustării tarifelor la energie electrică și gaze naturale asupra prețurilor de consum. Necesitatea temperării efectelor de  runda a doua cauzate de modificarea tarifelor reglementate din lunile decembrie 2024 și ianuarie 2025 asupra inflației și ancorării anticipărilor inflaționiste cu scopul readucerii ratei anuale a indicelui prețurilor de consum în intervalul de variație de ±1,5 puncte procentuale de la ținta inflației de 5,0 la sută anual într-un termen rezonabil. Accentuarea incertitudinilor legate de evoluțiile economiei mondiale și a fluxurilor comerciale, în contextul global actual”, se arată în mesajul BNM.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...