În lunea după Pogorârea Sfântului Duh, adică Rusalii, creștinii ortodocși prăznuiesc Sfânta Treime, dogma fundamentală a învățăturii și credinței creștine. Sărbătoarea Sfintei Treimi a fost așezată imediat după Pogorârea Sfântului Duh, deoarece mântuirea oamenilor de păcat este opera Sfintei Treimi, adică a Tatălui, prin hotărârea și făgăduința Răscumpărării, a Fiului, prin Patimi și Înviere, și a Duhului Sfânt, prin venirea Sa la Cincizecime, proces ce a dat naștere Bisericii Creștine, la a 50-a zi după Învierea Mântuitorului Hristos.
Sfânta Treime este în învățătura creștină uniunea care îl constituie pe Dumnezeu. Dogma se regăsește în Crezul, statornicit definitiv la cele două sinoade din secolul al IV-lea de la Niceea și Constantinopol, și care stabilește baza învățăturii – Tatăl este făcătorul lumii, Fiul este mântuitorul lumii, iar Duhul Sfânt este dătătorul de viață a lumii.
Adică, Sfânta Treime este formată din Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt.
Cei trei formează o singură ființă în trei persoane sau în trei ipostasuri.
Astfel, sursa şi unitatea Sfintei Treimi este Dumnezeu Tatăl, din care se naşte fără de timp Fiul şi din care purcede Sfântul Duh.
Crezul, aşa cum este el acum, s-a format în două etape, iar cel utilizat în zilele noastre de Biserica Ortodoxă cuprinde revizuirile şi adăugirile de la Sinodul de la Constantinopol. La sfârșitul secolului al VIII-lea, Biserica Creștină din Apus a încercat să facă o revizuire unilaterală a Crezului, prin adaosul Filioque cu privire la purcederea Duhului Sfânt, aceasta fiind una din cauzele Marii Schisme idn secolul al XI-lea dintre Episcopia Romei şi Biserica Răsăriteană.
Biserica din Apus a adăugat în Crez expresia „și de la Fiul” (Filioque), sugerând că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, ceea ce Biserica Ortodoxă respinge, considerând că Duhul Sfânt purcede doar de la Tatăl.
