
O crimă cu detalii cutremurătoare a avut loc aseară într-un apartament din sectorul Rîșcani al Capitalei. Poliția a intervenit de urgență după ce la Serviciul 112 a fost recepționat un apel ce anunța despre o posibilă omucidere.
Ajunși la fața locului, polițiștii au fost nevoiți să deblocheze ușa locuinței, unde au descoperit trupul neînsuflețit al unei femei în vârstă de 48 de ani. Potrivit primelor constatări, victima prezenta semne de moarte violentă, aceasta fiind înjunghiată în zona pieptului, în regiunea inimii.
La scurt timp după sosirea echipelor de intervenție, fiul victimei, un tânăr de 23 de ani, s-a aruncat de la etajul 4 al blocului. Acesta a fost preluat de ambulanță și transportat de urgență la spital, prezentând multiple traumatisme.
A fost inițiat un proces penal pentru omor, iar Poliția întreprinde toate acțiunile necesare pentru elucidarea completă a circumstanțelor în care s-a produs tragedia.