
Șeful Cancelariei Preşedintelui interimar al României, Cristian Diaconescu, a declarat că nu există nicio indicație că Statele Unite ar intenționa să-și reducă prezența militară în România, infirmând speculațiile din presa internațională privind o posibilă retragere a trupelor americane din Europa.
„Nimic din ce s-a agreat în trecut în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și SUA nu s-a schimbat”, a subliniat fostul ministru român de externe, vineri, în cadrul unei intervenții la Antena 3.
Întrebat despre zvonurile legate de o reconfigurare strategică a prezenței militare americane, Diaconescu a precizat că „în acest moment, nu există absolut niciun semnal că Washingtonul ar lua o astfel de decizie.”
„Dimpotrivă, discuțiile cu partenerii noștri americani vizează fie o desfășurare prin rotație, fie o prezență permanentă, iar disponibilitatea lor este cât se poate de clară”, a declarant Diaconescu.
El a adăugat că nu există riscul unor evoluții care să vulnerabilizeze securitatea și stabilitatea României.
Consilierul președintelui interimar al României a mai afirmat că România va juca „un rol pivotal” în planul ce urmează să fie stabilit privind situația din Ucraina.
„Interesul aliaților noștri europeni și transatlantici se concentrează aplicat pe România și Polonia, pe termen scurt, mediu și lung”, a explicat Diaconescu, evidențiind importanța strategică a României.