
Impactul militar al atacurilor lansate de SUA și Israel asupra Iranului, precum și riposta Teheranului cu drone și rachete, ar putea redeschide în Uniunea Europeană discuția privind interzicerea importurilor de gaze naturale din Rusia, a declarat marți ministrul norvegian al Energiei, Terje Aasland, citat de Reuters.
Prețurile gazelor europene au crescut cu aproximativ 75% în această săptămână, atingând maxime multianuale, pe fondul escaladării tensiunilor din jurul Iranului, care au afectat exporturile de gaze din regiunea Golfului.
Totodată, Qatar, unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de gaze naturale lichefiate (GNL), a oprit luni producția, amplificând îngrijorările privind aprovizionarea globală.
„UE a fost foarte clară că vrea să se elibereze de petrolul și gazul rusesc, însă evenimentele din ultimele trei-patru zile au fost dificile. În contextul geopolitic actual, cred că dezbaterea va fi reluată”, a declarat Aasland la o conferință la Oslo.
Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat luna trecută interzicerea importurilor de gaze rusești până la sfârșitul anului 2027, la aproape patru ani după invazia Rusiei în Ucraina.
Norvegia este în prezent cel mai mare producător de gaze al Europei, acoperind aproximativ 30% din cererea continentului și furnizând circa 20% din necesarul de petrol.
Între timp, un oficial de rang înalt al Gardienilor Revoluției din Iran a avertizat luni că Teheranul ar putea deschide focul asupra oricărei nave care încearcă să tranziteze Strâmtoarea Ormuz, la ieșirea sudică a Golfului, rută vitală pentru transporturile de GNL din Qatar, care asigură aproximativ 20% din oferta globală.