
Recent, a apărut din tipar romanul Veacul din Constelație, de Gheorghe MĂRZENCU, în volum de 230 pagini. Opera le propune cititorilor o poveste complexă despre oameni prinși în vâltoarea istoriei, deportați și dezrădăcinați, umiliți și înfometați, torturați și căzniți, dar hotărîți să reziste – prin identitate, puterea cuvântului, armă și memorie.
În centrul narațiunii se află tânărul George Mărzâncu, zugrăvit pe axa ascendenței destinului său – mai întâi copilul care descoperă cartea, apoi adolescentul care scrie poezii, tânărul despărțit de iubirea sa și de vatră, exilatul care luptă cu sistemul prin cuvânt și, în cele din urmă, omul care trăiește dincolo de moarte.
Drumul lui George, în viața conștientă, începe de la întâlnirea cu Abecedarul dăruit de Pan Halippa. Trece apoi spre cufărul de cărți adus de politician. Eminescu, Bacovia, Dante, Einstein și alte nume mari îi deschid porțile către lumea largă.
Când deportarea îi smulge casa, familia și aerul natal, el ascunde cărțile după haină, la inimă. În final, va muri în străinătate, cu cărțile lui Eminescu și Bacovia deschise la căpătâi.
În jurul lui George se construiește o lume de personaje care reprezintă forme diferite de rezistență în fața istoriei nedrepte.
Leana și Ion Mărzâncu sunt părinții și, în același timp, rădăcinile din care George își trage puterea. Clava este iubirea, pe care istoria și ideologia o destramă.
Arborele genealogic este personalizat ca efect ancestral peste secole. Devine probă de învinuire în judecata cu corespondență biblică, a lui George, din biroul lui Stalin.
În perioada foametei, Pachița Labija își sacrifică un copil pentru hrănirea familiei flămânde. Scena este redată în stil aproape dostoevskian, spune prefațatorul, academicianul Ion Hadârcă.
Mihail Talancea – țăranul care construiește o navă pentru zborul spre planeta Marte, produce în roman forța libertății visului. Ca și adolescentul Nelu, cercetător în stele, care identifică gaură neagră a Universului și atinge perspectiva cosmică în lumea gândirii libere.
Gheorghe Focșa, țăran temerar, reprezintă rezistența prin faptă. Este partizanul luptător cu regimul. Camaradul lui de cauză, evreul Heim, secretar al primăriei, solidar cu oamenii satului, salvează destine. Ambii conturează una dintre cele mai importante lecții morale ale cărții: în vremuri de ură și suspiciune, solidaritatea deschide granițele dintre etnii sau religii.
În modul acesta, romanul abordează buna conviețuire a românilor și evreilor. Cartea ar putea interesa organizațiile evreiești din spațiul românesc, dar și de mai departe.
De cealaltă parte se află aparatul represiv, cu securiști, turnători și funcționari care transformă omul în file de dosar. Locotenentul de securitate Ivușkin este una dintre cele mai pronunțate figuri literare din această tagmă: amenințător, violent, manipulator, grotesc.
Astfel, romanul pune oameni în fața unei alegeri morale: obediența sau rezistența activă în fața răului.
În roman, trenul și cartea devin două simboluri aflate într-o confruntare profundă. Trenul este mecanismul prin care oamenii sunt smulși din lumea lor și aruncați într-un spațiu străin.
Cartea face drumul invers – readuce omul spre casă.
În vagonul deportării, George scrie poemul morții. Astfel, prin poezie, își păstrează legătura cu lumea pierdută.
Cărțile lui Eminescu și Bacovia devin o adevărată „patrie portabilă”. Apoi, manuscrisul lui ars și pierdut revine, în final, într-o dimensiune metafizică – un ecou de la Bulgakov, după cum remarcă Ion Hadârcă.
Manuscrisul ars și recuperat este una dintre imagini mari ale romanului – ce arde pe hârtie supraviețuiește în memoria omului.
Unul dintre marile atuuri ale cărții este rețeaua sa de simboluri. Ele construiesc împreună un al doilea nivel al romanului.
Podul unește. Trenul desparte. Cartea păstrează. Steaua supraviețuiește. Mărul Zânei dă viață peste generații. Manuscrisul arde și reînvie. Penița, „unica libertate” a poetului, mărturisește totul.
Podurile mai sunt legate de etapele vieții și ale destinului. Lumina luptă cu întunericul. Gaura neagră poate fi citită și ca imagine a unui regim care înghite totul. Iar steaua devine semnul unei memorii care continuă să lumineze.
De aici titlul cărții:
„Veacul” – este timpul oamenilor, timpul istoriei și al suferinței.
„Constelația” – este spațiul memoriei, al strămoșilor și al luminii care nu dispare odată cu omul.
Veacul din Constelație este un roman cu dimensiune psihologică, lirică și metafizică. Cu greu poate fi încadrat într-o singură categorie literară. Dimensiunea istorică – deportarea, foametea, opresiunea – constituie doar fundalul. În paginile sale apar documente, scrisori, petiții, dosare, scene de viață. Subiectul mai include poezie, reflecție, simbol și mit.
Unele capitole sunt scrise spre a fi citite independent, ca nuvele. Însă împreună formează un amplu mozaic al aceleiași creații literare.
Tonul se schimbă de la o pagină la alta – poate fi grav și dureros, apoi liric, ironic sau sarcastic. Există mai multe scene de foamete și deportare, cu lacrimi și tortură, dar și cu momente de vis, iubire, creație, umor și speranță. Această combinație dă romanului o voce aparte.
Scena morții concomitente a lui George și a mamei sale, din finalul romanului, atinge o intensitate simbolică rar întâlnită. Lecturăm o descriere poate singulară în literatura română și, în orice caz, de o raritate extremă în literatură în genere.
Leana, cu mintea zdruncinată de suferință, dar cu instinctul matern intact, își îmbrățișează fiul muribund și îl alăptează din propriul sân, în încercarea de a-l ține în viață. Este-un gest care răstoarnă dramatic timpul și readuce clipa morții umane la începutul existenței.
Prin forța ei maternală și sacră, imaginea o apropie pe Leana de marile figuri materne universale și, în mod special, de Pietà – Maica Fecioară, care îl ține în brațe pe Hristos mort.
Numai că, în romanul de față, mama își hrănește fiul, înainte de moartea lui. Ca și cum i-ar restitui însăși viața pe care i-o dăduse odinioară. Iar când George se stinge, Leana moare odată cu el, în îmbrățișare, reuniți apoi în constelația ancestrală.
Imaginea creată de Mărzencu va putea inspira noi pictori, sculptori, teatre sau muzicieni.
O sculptură cu mama care își ține în brațe fiul matur pe moarte, alăptându-l, ar putea să apară la intrarea și a unei catedrale din spațiul nostru, asemenea Pietà a lui Michelangelo din Bazilica Sfântul Petru, de la Vatican.
Romanul Veacul din Constelație este o lucrare polifonică.
Cititorul care caută o poveste va găsi în el o vastă narațiune de viață și moarte.
Cel interesat de istorie va întâlni oameni și destine.
Cel pasionat de literatură va descoperi poezie, simbol și reflecție.
Iar cititorul care explorează sensuri existențiale poate ajunge la o întrebare simplă și grea: cum se poate salva omul atunci când istoria încearcă să-i ia totul?
Cititorii sunt invitați să descopere și alte valențe bogate de domeniul literar, lecturând cu răbdare și cu mintea deschisă.
Este un roman pentru maturi, cu maturi. Este un roman și cu copii, pentru copii. Este un roman pentru intelectuali, deoarece acționează în el poetul. Avem încrederea că anume intelectualii vor fi cei care vor vrea să deschidă primii această carte profundă.
Veacul din Constelație va fi propus bibliotecilor și nu va apărea, deocamdată, în vânzare.
Prefațatorul cărții este academicianul Ion Hadârcă.
În profunda sa analiză a romanului, a adresat și câteva cuvinte direct autorului, pe care le reproducem:
„Cu o scriitură fluidă și bine orchestrată, Gheorghe Mărzencu, autorul romanului Veacul din Constelație, își afirmă măiestria narativă și, mai ales, tenacitatea de explorator meticulos al totalitarismului și al straturilor memoriei, precum și de predicator sui generis, angajat în rostirea justițiară a adevărului. Experiența de-o viață a publicistului, călit pe baricadele Renașterii Naționale, i-a desăvârșit vocația și i-a modelat o conștiință artistică notabilă, confirmată plenar printr-o operă distinctă în peisajul literar contemporan.”
Felicitări colegului nostru Gheorghe Mărzencu pentru valoroasa carte!
Har nou și așteptăm alte realizări pe măsura acestei măiestrii artistice!
Uniunea Ziariștilor din R. Moldova
Președinte, Victor Moraru, consultant literar al cărții