
Completul de judecată special instituit în cadrul Curții Supreme de Justiție (CSJ) a admis, cu unanimitate de voturi, contestația depusă de magistratul Ion Chirtoacă împotriva deciziei Comisiei independente de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor.
CSJ a anulat decizia Comisiei și a constatat că acesta a promovat evaluarea integrității. Decizia este irevocabilă, potrivit bizlaw.md.
Este pentru prima dată când CSJ decide promovarea unui candidat și nu dispune reevaluarea acestuia de către Comisia independentă de evaluare.
Judecătorii au argumentat că decizia Comisiei este neîntemeiată, fiind emisă cu omisiunea aprecierii la justa valoare a probelor esențiale administrate în cadrul evaluării reluate. Potrivit instanței, atât în cadrul evaluării inițiale, cât și în cea reluată, Ion Chirtoacă a demontat toate dubiile exprimate de Comisie.
Aceasta, însă, nu a reușit să demonstreze printr-o analiză juridică și factologică riguroasă că Chirtoacă și părinții săi nu au justificat proveniența mijloacelor financiare. Dimpotrivă, din probele administrate rezultă că banii au provenit din munca părinților peste hotare și au fost transferați în mod transparent prin instituții bancare. Chirtoacă nu a fost beneficiar efectiv al acestor sume și a întreprins acțiuni de clarificare și documentare a situației financiare.
Completul special a fost format din judecătorii Ion Malanciuc (președinte), Diana Stănilă și Oxana Parfeni.