
Îndrăgitul actor român Mircea Diaconu s-a stins din viață astăzi, la vârsta de 74 de ani. Anunțul privind decesul artistului a fost făcut de soția sa, conform presei din România. Pe 24 decembrie, Mircea Diaconu ar fi împlinit 75 de ani.
Trupul neînsuflețit al marelui actor va fi depus luni, între orele 12:00 și 16:00, la Teatrul Nottara din București, unde apropiații și toți cei care I-au apreciat activitatea vor putea veni să-i aducă un ultim omagiu.
Înmormântarea va avea loc marți, la cimitirul din Săftica, o localitate aflată la câțiva kilometri de București.
Mircea Diaconu s-a născut pe 24 decembrie 1949, în Vlădești, județul Argeș. A devenit faimos în special pentru rolurile din „Buletin de București” și „Filantropica”. De-a lungul timpului, a colaborat cu regizori de prestigiu, printre care Alexandru Tatos, Mircea Daneliuc și Nae Caranfil, jucând un rol important în promovarea teatrului și cinematografiei românești.
Mircea Diaconu a fost cunoscut nu doar pentru cariera sa artistică, ci și pentru implicarea activă în viața publică, ocupând funcțiile de senator și deputat.