
Vestigii importante, precum fundații de construcții, ceramică și obiecte metalice, au fost găsite la situl de la Costești-Gârlea, raionul Ialoveni, care datează din perioada medievală, în special a Hoardei de Aur. O primă structură de piatră a fost identificată în urma unor lucrări de colmatare a râului Botna, coordonate de Administrația Națională „Apele Moldovei”.
Specialiștii de la Agenția Națională Arheologică au demarat de astăzi lucrări de cercetare, ce ar putea să dureze câteva luni.
„Cercetările au un caracter de salvare și prevenție. Chiar din prima zi, în zona centrală a sitului, a fost identificată o structură de piatră ce aparține orașului medieval din secolul al XIV-lea. Urmează în această lună și în următoarea să fie efectuate cercetări, apoi lucrări de supraveghere a lucrărilor de excavare. Avem o structură de piatră, o zonă cu numeraose structuri, avem fundația unei construcții, cuie de fier, ceramică. Evident vom lărgi această casetă pentru a identifica o parte mai consistentă. E un sit bogat cu vestigii numeroase și această cercetare se impune, căci nu putem permite să se distrugă aceste structuri și vestigii importante pentru arheologia medievală”, a declarat directorul agenției, Vlad Vornic, prezent la locul săpăturilor.
Situl Costești-Gârlea reprezintă o așezare urbană de peste patru kilometri pătrați, din perioada stăpânirii tătaro-mongole, de valoare deosebită pentru arheologia medievală și pentru patrimoniul cultural național. Este alcătuit din mai multe sectoare, veritabile cartiere ale vechiului oraș, cuprinzând case din piatră și cărămidă, unele prevăzute cu sistem de aducțiune a apei prin tuburi din ceramică, dar și locuințe adâncite și diferite ateliere meșteșugărești. La periferiile de nord și de sud-vest ale orașului medieval există cimitire. Tot în acest sit s-au mai semnalat resturi de locuire aparținând unor așezări din epoca geto-dacică, sec. IV-III î.Hr., perioada romană și Evul Mediu timpuriu și dezvoltat (sec. XI-XIII și XV-XVII). Obiectivul arheologic a fost cercetat parțial în diferite perioade – în 1934, 1957, 1959 și 1999.