Curtea Supremă a Statelor Unite va audia marți un caz privind dreptul părinților de a-și retrage copiii de la cursuri în care sunt prezentate sau discutate manuale cu tematică LGBTQ, invocând libertatea religioasă, transmite AFP.
Cazul provine din statul Maryland, unde, în 2022, un district școlar public a introdus în programul pentru clasele primare și grădiniță volume menite să combată prejudecățile și să abordeze subiecte precum homosexualitatea și identitatea de gen. Inițial, părinților li s-a oferit posibilitatea de a exclude copiii de la aceste lecții, însă ulterior opțiunea a fost retrasă, autoritățile școlare motivând că „renunțările au devenit imposibil de gestionat, unele școli înregistrând un număr nesustenabil de absențe”.
Părinții care au intentat proces susțin că anularea opțiunii de retragere le încalcă drepturile garantate de Primul Amendament și contravine convingerilor lor creștine și musulmane. În plângere se arată că autoritățile școlare din comitatul Montgomery „caută să submineze dreptul părinților de a transmite propriile valori religioase copiilor lor de vârstă fragedă”.
Cazul a atras atenția la nivel național într-un context în care mai multe state conservatoare au interzis deja anumite cărți în școli și biblioteci publice, pe motiv că ar promova ideologii progresiste sau teme considerate nepotrivite.
În Florida, guvernatorul republican Ron DeSantis a promulgat în 2022 o lege cunoscută sub numele de „Don’t Say Gay”, care interzice predarea subiectelor legate de orientare sexuală sau identitate de gen în școlile primare.
Departamentul de Justiție al administrației Trump sprijină părinții în acest proces, susținând că este vorba despre „un caz tipic de încălcare a libertății religioase”.
Curtea Supremă urmează să se pronunțe până la finalul actualei sesiuni, în iunie, iar decizia ar putea avea implicații semnificative asupra modului în care școlile publice din SUA gestionează conținutul educațional sensibil din punct de vedere religios și cultural.