Odată cu industrializarea, oamenii de la țară au fost băgați în cuptorul deznădejdii. Singura lor salvare este să iasă într-o zi din satul lor și să plece la oraș, acolo unde toți oamenii sunt deștepți, curați și cu un rost în viață. Acolo, la oraș, nimeni nu mai umblă murdar de funingine și cenușă, nu sparge lemne prin zăpadă, nu umblă cu ciubotele pline de balegă de la vacă și nu miroase a găini când vrea să-și prăjească ouă, nu merge pe ploaie în fundul grădinii, ci își face treburile în casă, spălându-se mai apoi cu apă călduță și săpun lichid. Iată idealul la care aspiră orice om de la țară, răpus de sărăcia sa.
Pe de altă parte, orice orășean visează să meargă vara într-un sat grecesc, să stea la o măsuță de lemn sau piatră, să-l bată vântul din copacii de măslin, în timp ce el molfăie o bucată de brânză grecească cu roșii stropite cu ulei, sorbind un vin negru adus la masă de un țăran grec. Să scape de căldura apartamentului său pentru care plătește prea scump, de monotonia zilelor de muncă, de oboseala care nu îi aduce suficienți bani pentru a scăpa de sărăcie.
Propaganda evoluției prin industrializare a transformat în oameni de ultimă calitate pe toți cei cărora Dumnezeu le-a hărăzit să trăiască în sate. De aceea, ei nu mai investesc în propria lor liniște, în pacea casei lor, în podoaba ogrăzii lor. Dar ce îl împiedică pe țăranul nostru să aibă o masă sub nuc și un ulcior de vin într-o zi de sărbătoare? Ce nu îi ajunge ca să pună câteva pietre pe cărare ca să nu mai tragă glodul în casă? Chiar de le-ar aduce în brațe din Grecia, tot ar reuși să isprăvească în această viață o cărare.
Mi-a povestit cineva că, într-un sat, trăia un om care era paznic la tren, impegat. Și la acea gară erau mii și mii de tone de blocuri de calcar. Un bloc de calcar are 40/20/20 cm. În fiecare zi, după muncă, omul punea pe bicicletă două pietre și venea cu ele acasă. Cărând așa, vreme de doi ani, și-a adus piatră din care și-a făcut casa.
Ceea ce ne lipsește nouă astăzi este răbdarea și perseverența. Ni s-a băgat în cap că pentru a face ceva, orice, e nevoie de mulți bani și multă școală, dar nu este nevoie decât de perseverență și nădejde, credința că Dumnezeu ne ajută și în cele mari, dacă ne arătăm harnici în cele mici.
Autor: Ieromonah Savatie Baștovoi
