
„Primarul vrea scandal, oamenii vor soluții. Moldova poate, dar primarul nu poate”. Asta este reacția purtătorului de cuvânt al premierului Dorin Recean la acuzația primarului Ion Ceban că Guvernul ar face campanie politică mascată din bani publici în cadrul campaniei guvernamentale de informare „Moldova poate”. Vodă a scris pe Telegram că „în loc să aprobe bugetul orașului și să deblocheze 100 de milioane de lei pentru copiii care încep școala, primarul alege să facă circ”.
„(…)Campania informativă „Moldova poate” prezintă oamenilor ceea ce face Guvernul Republicii Moldova: investiții reale, proiecte clare, sprijin concret pentru cetățeni. Pe primar îl deranjează transparența. Îl deranjează că oamenii sunt informați. Îl deranjează că nu mai controlează singur agenda publică în Chișinău. Domnule primar, vă pun o singură întrebare publică, simplă, la care nu aveți curaj să răspundeți în postarea dvs: Nu sunteți de acord că Moldova poate? Cât despre restul: În loc de concerte pe banii publici, mai bine buget pentru școli. În loc de bannere cu imagine personală, mai bine regulament urbanistic pe site. În loc de atacuri și ură, mai bine respect pentru oamenii care muncesc în școli, spitale și primărie, pe care-i puneți să facă politică în loc de muncă. Moldova poate. Primăria trebuie doar să vrea. Să lucreze”, a scris Vodă pe Telegram.
Amintim că Partidul Acțiune și Solidaritate și Guvernul folosesc același slogan, „Moldova poate!”, în două campanii diferite – una politică, achitată din bugetul formațiunii, și alta de informare, achitată cu peste cinci milioane de lei din Bugetul de stat.
„Acest lucru a fost sesizat de primarul Capitalei, Ion Ceban, care susține că va depune demersurile necesare la instituțiile abilitate. Edilul a publicat câteva imagini cu un ziar al Organizației PAS din Chișinău, distribuit în suburbii, acolo unde este utilizat sloganul „Moldova poate!”.
„Asta este grav. Ceea ce trebuia demonstrat. PAS, sub sloganul „Moldova Poate”, a făcut ziare de partid încă pe 23 mai. Adică, odată cu campania mascată a Guvernului, finanțată cu 5 milioane de lei din bugetul de stat – din banii cetățenilor. Aici, CEC, organele competente și, cel mai grav, mass-media tac. (…) Aceste acțiuni nu sunt nici pe departe în spirit european. Noi vom utiliza toate instrumentele legale posibile și imposibile pentru a le da peste mâini”, a scris Ion Ceban pe rețelele sociale.
Amintim că, săptămâna trecută, Guvernul a anunțat lansarea campaniei naționale de informare „Moldova poate”, în cadrul căreia autoritățile își propun să vorbească cu cetățenii de toate vârstele și categoriile sociale despre „cum funcționează statul și cum fiecare reformă ajunge în viața de zi cu zi”. Campania va costa cinci milioane de lei, iar Guvernul permite că „fiecare leu cheltuit va fi raportat transparent, conform legii, pentru ca încrederea publicului să meargă mână în mână cu responsabilitatea instituțională”, potrivit unui comunicat de presă al Executivului.
Anunțul despre lansarea campaniei a avut loc la o zi, după ce Partidul Acțiune și Solidaritate a lansat campania de informare „Împreună avem grijă de viitorul Moldovei!”. În cadrul acestei campanii, PAS a anunțat că va discuta cu cetățenii despre prioritățile care urmează să se regăsească în „programul de guvernare pentru următorii patru ani”.