De astăzi pot fi solicitate compensațiile pentru sezonul rece! Doar cei care se vor înregistra în sistem vor beneficia de sprijin

Din 1 noiembrie, moldovenii pot accesa cabinetul personal de pe platforma compensatii.gov.md unde vor introduce datele personale ca să solicite sprijin din partea statului. Astfel, după o evaluarea a gradului de vulnerabilitatea vor fi estimate compensațiile la energie în sezonul rece 2023-2024.

Mai exact, compensațiile vor fi acordate în factură la energie termică, gaze naturale şi energie electrică. De asemenea, se va acorda și plata monetară lunară în sumă fixă de 800 de lei.

Spre deosebire de sezonul rece precedent, persoanele care nu se vor înregistra în sistemul informațional nu vor beneficia de compensații.

Cetățenii se pot înregistra din 1 noiembrie până în 25 noiembrie inclusiv. Cei care nu vor reuși să depună cererile până în 25 noiembrie se vor putea înregistra și mai târziu, însă pentru cererile depuse după data de 25 a lunii, compensațiile vor fi acordate începând cu luna următoare.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram