De la PAS, la PSDE. Fostul președinte al fracțiunii PAS în Consiliul raional Hîncești, ales președinte al Organizației PSDE din raion

Fostul președinte al fracțiunii PAS în Consiliul raional Hîncești, Sergiu Ioniță, s-a alăturat Partidului Social Democrat European (PSDE) și a fost ales în funcția de președinte al Organizației Teritoriale PSDE Hîncești. Decizia au fost luată în cadrul conferinței echipei PSDE Hîncești, la care a participat și președintele PSDE, Tudor Ulianovschi.

Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, „în ultima perioadă, tot mai mulți lideri locali ai PAS, dezamăgiți de acțiunile sau mai bine zis inacțiunile actualei guvernări, aleg să se alăture Partidului Social Democrat European”.

„Îi încurajăm pe toți cei care sunt nemulțumiți de actuala guvernare și cred într-o Moldovă modernă și prosperă să vină alături de PSDE.Hîncești, derând cu alte raioane, unde PSDE are persoane competente și profesioniste, merită o conducere mai bună, care să lucreze alături de oameni și pentru oameni. PSDE vine în sprijinul cetățenilor cu un plan de țară realist, care oferă soluții concrete pentru fiecare domeniu în parte. Știm ce avem de făcut, știm cum să facem și avem o echipă profesionistă și responsabilă care poate aduce oamenilor schimbarea în bine pe care o așteaptă”, a declarat Tudor Ulianovschi.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...