Debitul Nistrului scade cu încă 15%. Captarea apei din râu pentru alimentarea populației nu este afectată

Nistrul va avea un debit și mai mic în următoarele două săptămâni. De astăzi, din lacul de acumulare Novodnestrovsk, pe teritoriul Ucrainei, vor fi deversați 85 de metri cubi de apă pe secundă, cu 15 mai puțin decât până acum. Autoritățile avertizează că lipsa precipitațiilor poate pune presiune pe alimentarea cu apă și anunță măsuri pentru protejarea stațiilor de captare, inclusiv a celei care deservește municipiul Chișinău.

Situația a fost analizată în cadrul unei noi ședințe extraordinare a Comisiei Nistrene, cu participarea reprezentanților Ucrainei și Republicii Moldova, convocată pentru a evalua situația hidrologică și măsurile necesare în contextul scăderii aportului de apă în lacul de acumulare Novodnestrovsk.

Potrivit Ministerului Mediului, citat de omniapres.md, în următoarele două săptămâni autoritățile vor monitoriza permanent nivelul și debitul Nistrului, împreună cu operatorii de apă și canalizare, pentru a se asigura că stațiile de captare vor continua să funcționeze în condiții normale.

O atenție deosebită este acordată prizei de apă care alimentează municipiul Chișinău. Fiind o infrastructură fixă, aceasta nu poate fi adaptată automat la scăderea nivelului râului. Din acest motiv, autoritățile pregătesc măsuri și lucrări tehnice care să permită funcționarea în siguranță a stației chiar și în cazul în care nivelul Nistrului va continua să scadă.

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că, în cazul agravării situației hidrologice, Comisia Nistreană va fi convocată de urgență. Totodată, autoritățile vor analiza introducerea unor eventuale restricții privind utilizarea apei pentru irigații și alte activități, în funcție de evoluția debitului râului.

Potrivit Ministerului Mediului, prioritatea rămâne protejarea rezervelor de apă și asigurarea alimentării populației cu apă potabilă.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...