Declarație cu subînțeles sau o scăpare. După demisia lui Dragalin, ministrul Justiției vorbește despre „eficientizarea procuraturilor specializate”, nu și despre PACCO

După demisia șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat că autoritățile vor continua să „eficientizeze activitatea procuraturilor specializate”. Nu este clar dacă demnitarul s-a referit la proiectul PAS privind lichidarea celor două structuri și crearea unei singure instituții, PACCO, sau, așa cum se vehiculează deja în spațiul public, se va renunța la această inițiativă prin păstrarea celor două procuraturi.

„Nu voi comenta demisia dnei Dragalin. Ceea ce vreu să spun, din punct de vedere instituțional, că atât Guvernul, cât și Parlamentul vor continua toate eforturile necesare în vederea eficientizării activității procuraturilor specializate”, a declarat ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.

Veronica Dragalin a anunțat, azi-dimineața, că demisionează din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție. Cererea a fost expediată procurorului general Ion Munteanu. Plecarea Veronicăi Dragalin vine în contextul proiectului PAS privind lichidarea Procuraturii Anticorupție și a PCCOCS, lege pe care aceasta o califică drept un atac asupra sistemului justiției.

„Nu pot cu bună conștiință să continui să fiu șef al Procuraturii Anticorupție știind că munca pe care am depus-o ar putea fi anulată de o lege care va face mai greu, dacă nu imposibil, să investigăm corupția la cele mai înalte nivele. Legea propusă de 29 de deputați din Parlament care propune lichidarea Procuraturii Anticorupție este un atac asupra sistemului de justiție. Acest proiect de lege subminează progresul pe care l-am făcut, compromite independența justiției și slăbește capacitatea țării noastre de tragere la răspundere penală pe cei aflați la putere care încalcă legea”, a declarat Veronica Dragalin.

Cu o zi înainte de acest anunț, Veronica Dragalin a emis o declarație cu mai multe obiecții și argumente referitoare la proiectul PAS privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO). Potrivit lui Dragalin, inițiativa reprezintă un pericol pentru securitatea națională și va „pune pe pauză” un șir de dosare de rezonanță.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...