
Alertă pe râurile Prut și Nistru, unde se înregistrează secetă hidrologică și deficit de apă. Pe cursurile inferioare ale râurilor, specialiștii Autorității de Meteorologie au emis cod portocaliu de scurgere redusă a apei precizând că, în perioada 22 – 28 iulie, Nistrul și Prutul vor transporta mai puțin de o treime din cantitatea de apă pe care ar trebui să o aibă în mod normal la mijlocul verii.
Astfel, potrivit avertizării, pe râul Nistru, pe porțiunea dintre Dubăsari și Tudora, și pe râul Prut, între Ungheni și satul Brânza, cantitatea apei scurse va fi de 25-30% din debitul mediu înregistrat în această perioadă, ceea ce impune instituirea codului portocaliu.
Un pic mai bună va fi situația în amonte. Pe porțiunea dintre Naslavcea și Dubăsari a râului Nistru și pe segmentul dintre satul Criva și orașul Ungheni al râului Prut a fost anunțat cod galben, ceea ce înseamnă că scurgerea apei va fi de 30-40% din media debitului pentru mijlocul verii.
Cod galben va fi valabil și pe râul Răut, iar un debit sever de apă se va înregistra pe patru râuri mici. Este vorba de Vilia, Draghiște, Cubolta și Botna, unde se va menține cod roșu, cota apei scurse fiind de doar 10% din valorile medii lunare.
Amintim că, la sfârșitul săptămânii trecute, a fost convocată în regim extraordinar Comisia Nistreană moldo-ucraineană pentru examinarea în comun a situației hidrologice din bazinul fluviului Nistru.
Specialiștii au anunțat că debitul mediu lunar din iunie a fost sub media multianuală, iar partea ucraineană a propus diminuarea debitului deversat de la Centrala de la Novodnestrovsk, de la 100 metri cubi/secundă la 70 de metri cubi/secundă, pentru a menține suficiente rezerve de apă în lac, în caz de secetă prelungită. Reprezentanții Chișinăului au solicitat însă menținerea regimului actual de deversare, de 100 m³/s, cel puțin până la sfârșitul lunii iulie.