
Departamentul de Stat al SUA a publicat raportul anual privind respectarea drepturilor omului în R. Moldova, dezvăluind îngrijorări majore legate de „corupția guvernamentală gravă” și de „restricții serioase guvernamentale”. Potrivit raportului, Guvernul de la Chișinău a făcut „câțiva pași credibili”pentru a identifica și pedepsi oficialii care ar putea să fi comis abuzuri ale drepturilor omului, însă progresele au fost lente, iar autoritățile au acționat uneori insuficient împotriva oficialilor care au comis abuzuri.
„În ciuda măsurilor luate de Guvern pentru a combate corupția și pentru a spori independența sistemului judiciar și capacitatea agențiilor anticorupție, corupția a rămas endemică. Corupția în sistemul judiciar și în alte structuri de stat a fost larg răspândită. Guvernul, inclusiv Parlamentul, a acordat prioritate reformei judiciare și eforturilor de combatere a corupției, inclusiv prin urmărirea recuperării activelor, urmărirea penală a foștilor funcționari și oligarhi corupți și punerea în aplicare a verificărilor organismelor de supraveghere judiciară și de urmărire penală”, se arată în raport.
Raportul a subliniat că s-au înregistrat numeroase încălcări, inclusiv rapoarte credibile despre tortură și tratamente inumane la adresa cetățenilor din partea autorităților, condiții dure și periculoase în detenție, precum și probleme grave în independența sistemului judiciar.
De asemenea, s-au semnalat cazuri extinse de violență de gen, inclusiv violență domestică și sexuală, împotriva romilor și a persoanelor cu dizabilități. În ciuda unor eforturi limitate ale guvernului de la Chișinău de a sancționa oficialii responsabili de abuzuri, raportul a evidențiat un progres lent în îmbunătățirea situației drepturilor omului în 2023.
Raportul Departamentului de Stat al SUA a evidențiat, de asemenea, preocupări specifice în regiunea transnistreană, inclusiv rapoarte credibile despre tortură și abuzuri la adresa cetățenilor.
În final, raportul a evidențiat necesitatea unor eforturi mai ample și mai eficiente pentru a contracara abuzurile împotriva drepturilor omului în Republica Moldova, subliniind importanța luptei împotriva corupției și îmbunătățirea condițiilor în detenție, respectând astfel angajamentele internaționale privind drepturile omului.